Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa caută șofer. Care sunt condițiile de participare la concurs

Locuri de muncă
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa organizează un concurs pentru ocuparea postului vacant de șofer II (M) pentru compartimentul Contabilitate – Administrativ.
Contractul de muncă este individual, cu timp parțial și este valabil pe o perioadă nedeterminată.
La concursul organizat pentru ocuparea postului vacant poate participa orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea numărul 53/2003, din Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la articolul 542 alineatul (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nrumărul 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
- Are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- Cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- Are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- Îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- Nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- Nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- Nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condițiile specifice prevăzute în fișa postului sunt:
- Să fie absolvent al liceului,
- Să aibă minim 3 ani vechime in specialitate ca sofer profesionist,
-
Să dețină un permis auto categoria B si D.
Ce documente trebuie să fie prezente în dosarul de înscriere:
- Formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 1;
- Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate (CI și certificat naștere );
- Copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- Copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului (diploma de bacalaureat; permis auto categoria B și D);
- Copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului –minim 3 ani ca șofer/conducător auto;
- Certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- Adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- Certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la articolul 1 alineatul 2 din Legea numărul 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii numărul 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
- Curriculum vitae, model comun european;
- Aviz psihologic cu mentiunea: apt pentru meseria de şofer profesionist;
- Cazier auto;
- Fişa medicală tip pentru şofer profesionist;
- Alte documente relevante pentru desfaşurarea concursului.
Modelul orientativ al adeverinţei menţionate la numărul 5 este prevăzut în anexa numărul 2.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie să conțină numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii.
Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la numerele 2, 3, 4 și 5, precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la numărul 6 poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului la numărul 6, anterior datei de susţinere a probei scrise .
Dosarele de înscriere la concurs se depun în volum complet, în perioada 28 noiembrie- 13 decembrie 2023, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00-14:00, la sediul instituţiei, la compartimentul Contabilitate -administrativ.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul instituţiei sau la numărul de telefon 0341180014.
Anunţul va fi afişat la sediul instituţiei din strada Nicolae Iorga, numărul 85, la avizier şi publicat pe pagina de internet a instituţiei: www.transfuzie-constanta.ro
Concursul se va desfaşura la sediul instituţiei, după următorul calendar:
- Dosarele se depun în perioada 28 noiembrie- 13 decembrie, între orele 10:00-14:00;
- Proba scrisă va avea loc în data de 8 ianuarie 2024, la ora 12:00;
- Proba practivă se va desfășura la data de 12 ianuarie, la ora 12:00;
- Rezultatele finale vor fi afișate pe 16 ianuarie, la ora 14:00.
Pentru fiecare probă a concursului punctajul este de maxim 100 puncte.
Pentru a fi declaraţi admişi, candidaţii trebuie să obţină la fiecare probă minimum de 50 puncte. Promovarea probei scrise este obligatorie pentru susţinerea probei practice şi interviu.
Bibliografia pentru concurs:
- Chestionare pentru obţinerea permisului de conducere auto categoria B;
- O.U.G. numărul 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Republicată;
- H.G. numărul 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. numărul 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice;
- Legea numărul 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă;
- H.G.R. numărul 1.425/2006 actualizată pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii numărul 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă (capitolele 1, 2 şi 4);
- Legea numărul 307/2006, Republicată, privind apărarea împotriva incendiiilor, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Codul muncii, Legea 53/2003 Republicată (capitolul II: Executarea contractului individual de muncă).
Sursa foto: Unsplash
Citește și:
Primăria orașului Hârșova scoate la concurs postul de mediator sanitar







