Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța face angajări! Vezi care sunt condițiile

Locuri de muncă
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța organizează un concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuție, vacante, de șofer II 0,5 normă.
Conform anunțului, proba scrisă din cadrul concursului se va desfășura la data de 5 octombrie, începând cu ora 13:00. Proba interviu va avea loc la data de 7 octombrie, începând cu ora 13:00.
Care sunt condițiile generale pe care candidații trebuie să le îndeplinească:
a) Are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) Cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) Are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) Are capacitate deplină de exercițiu;
e) Are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) Îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) Nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Care sunt condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției contractuale:
- Condițiile de studii: diplomă de bacalaureat;
- Vechime în specialitate ca șofer profesionist: minimum 3 ani;
- Permis de conducere pentru șofer profesionist – categoriile B și D;
- Cazier auto de la poliția rutieră;
- Fișă medicală conducător auto, inclusiv aviz psihologic;
- Abilități în comunicare scrisă și verbală.
Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției de angajare: Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța: str. Nicolae Iorga nr. 85, județul Constanța; telefon/fax: 0341/180.014; e-mail:crts_constanta@yahoo.com.
Foto: Arhivă







