Colegiul Comercial „Carol I” din Constanța face angajări! Vezi ce posturi sunt vacante

Locuri de muncă
Colegiul Comercial „Carol I” din Constanța organizează concursuri de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale, de execuție, vacante de paznic (două posturi) și de informatician.
Conform anunțului, ambele probe ale concursurilor de recrutare se vor desfășura în aceleași zile, la aceleași ore. Prima probă, proba practică se va desfășura la data de 6 octombrie, începând cu ora 10:00. A doua probă, proba interviului va avea loc în aceeași zi, 6 octombrie, începând cu ora 13:00.
Care sunt condițiile generale pe care un candidat trebuie să le îndeplinească pentru ocuparea unui post contractual vacant sau temporar vacant:
a) Are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) Cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) Are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) Are capacitate deplină de exercițiu;
e) Are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) Îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) Nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Care sunt condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției contractuale de paznic:
- Nivelul studiilor: generale / medii și certificat de calificare;
- Vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: nu este cazul.
Care sunt condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției contractuale de informatician:
- Nivelul studiilor: superioare de profil;
- Vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: șase luni.
Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele următoare, pe site-ul instituției și / sau la sediul instituției angajatoare: Colegiul Comercial „Carol I” Constanța: str. Decebal nr. 15, județul Constanța; telefon: 0341/405.802.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)







