Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța angajează. Nu se solicită vechime

Locuri de muncă
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța a anunțat că organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale, de execuție, vacante, de tehnician veterinar, debutant.
Potrivit anunțului, dosarele se pot depune până la data de 10 octombrie, ora 16.00, urmând ca pe 19 octombrie, de la ora 10.00, să aibă proba practică, iar pe 24 octombrie, de la aceeași oră, să se desfășoare interviul.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- studii medii;
- vechime în muncă – 0 ani.
Condiţiile generale necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare: Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, Constanța, tel. 0241/481230, tasta 2 – contabilitate.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)







