Grădinița cu Program Prelungit nr. 44 din Constanța face angajări. Ce posturi sunt vacante

Locuri de muncă
Grădinița cu Program Prelungit nr. 44 din Constanța a anunțat că organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează: bucătar și fochist.
Potrivit anunțului, ambele probe din cadrul concursului, cea scrisă și interviul, se vor desfășura în aceeași zi, 31 august, de la ora 09.00, respectiv ora 11.00.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcțiilor contractuale sunt:
- nivelul studiilor: studii medii sau generale;
- vechimea: șase luni pe un post similar;
- cursuri de calificare: bucătar/fochist;
- experiența în domeniu constituie avantaj.
Condiţiile generale necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcțiilor contractuale sunt:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare: Grădinița cu Program Prelungit nr. 44, Constanța, cu sediul în Constanța, str. Labirint nr. 52, județul Constanța, telefon 0726.365.410.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)







