O unitate militară din Constanța caută secretar. Vezi care sunt condițiile

Locuri de muncă
Unitatea Militară nr. 02191 din Constanța, din cadrul Ministerul Apărării Naționale, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale, de execuție, vacante, de secretar unitate de învățământ debutant, studii medii, la Director adjunct unitate de învățământ.
Potrivit anunțului, dosarele pot fi depuse până în data de 25 aprilie 2023, între orele 7:30 – 15:30, excepție făcând zilele de weekend și sărbătorile legale.
Prima probă de concurs, proba scrisă, se va desfășura în data de 4 mai 2023, în intervalul orar 10:00 – 13:00, iar proba interviului va avea loc în data de 10 mai 2023. Proba interviului se va desfășura în data de 10 mai 2023, de la ora 9:00.
Care sunt condițiile specifice necesare pentru ocuparea postului vacant:
- Absolvirea cu diplomă de bacalaureat a studiilor liceale;
- Cunoștințe de operare tehnică de calcul (exploatare periferice și proceduri de lucru în rețea), programe de aplicație (procesare texte), tehnologia redactării computerizate în pachetul Microsoft Office, administrare baze de date;
- capacitate de comunicare, capacitate de observare, capacitate de analiză și sinteză, capacitate de concentrare, responsabilitate, obiectivitate, realism, politeţe, amabilitate.
- dorinţa de perfecţionare, adaptarea la noutăţile legislative în domeniul de specialitate, spirit de echipa, iniţiativă, disponibilitate la efort psihic susţinut;
- nivelul de acces la informaţii clasificate este „secret de serviciu”, fiind necesar acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, în situaţia în care va fi declarată „admisă”.
Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora sau detalii suplimentare privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare: Unitatea Militară nr. 02191 Constanța, Strada Fulgerului nr. 1, județul Constanța, telefon: 0241/626.200, interior 0403, 0241/623.890, e-mail: contact@cmilaicuza.ro
În cele ce urmează redăm integral anunțul privind organizarea concursului:
Foto: Ilustrativ (www.pixabay.com)







