Post liber la Şcoala Gimnazială numărul 3 din Mangalia

Locuri de muncă
Şcoala Gimnazială numărul 3, cu sediul în Mangalia organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuție, vacante, de administrator patrimoniu.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- studii: medii (absolvite cu diplomă de bacalaureat sau școală postliceală)
- vechime: minimum 10 ani în specialitate.
- studii medii cu specializarea tehnician în activități economice:
- contabil statistician
- finanțe-contabilitate
- curs de contabilitate
- competențe digitale (Word, Excel, programe de contabilitate).
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 20 octombrie 2021, ora 09.00: proba scrisă;
- 21 octombrie 2021, ora 09.00: proba practică;
- 22 octombrie 2021, ora 09.00: proba interviu.






