Posturi libere la Clubul Sportiv „Farul” din Constanța. Nu se solicită vechime

Locuri de muncă
Clubul Sportiv „Farul” din Constanța organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a mai multor funcții contractuale de execuție, vacante, din cadrul Compartimentului sport.
Posturile vacante sunt:
- antrenor gimnastică aerobică -1/2 normă;
- antrenor senior tenis masă – 1/2 normă;
- antrenor culturism și fitness – 1/4 normă;
- antrenor asistent modelism (navomodelism) – 1/2 normă.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor – superioare
- nu se solicită condiții de vechime
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
Data limită până la care candidații vor depune actele pentru dosarul de concurs este de 4 ianuarie 2022.
- 12 ianuarie 2022, ora 11.00: proba scrisă;
- 18 ianuarie 2022, ora 11.00: proba interviu.
Relaţii suplimentare detaliate se pot obţine la sediul C.S. „Farul”, strada Decebal nr. 22, telefon 0241/615.370.







