Posturi libere la Muzeul Naţional al Marinei Române

Locuri de muncă
Muzeul Naţional al Marinei Române organizează trei concursuri de recrutare.
Primul dintre ele vizează încadrarea pe un post contractual vacant de execuție, de gestionar custode, treapta I, în Biroul Cercetare Documentare din Secția istorie, muzeografie și cultură la Formațiuni de istorie, muzeografie și cultură.
Pentru primul dintre posturi, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- vârsta minimă 21 de ani (art. 3, alin. (1) din Legea nr. 22/1969);
- stagiul minim de 3 ani și 6 luni ca gestionar;
- vechime în muncă cel puțin 3 ani și 6 luni;
- studii medii absolvite, cu diplomă de bacalaureat;
- cunoștințe de operare calculator;
- nu a fost condamnat pentru infracțiuni intenționate contra patrimoniului, de corupție și de serviciu, de fals ori pentru una din infracțiunile stabilite de Legea nr. 31/1990, Legea nr. 656/2002 sau Legea nr. 241/2005;
- păstrarea confidențialității, atenție la detalii, capacitate de organizare a timpului, sarcinilor și locului de muncă, capacitate de a se concentra pe realizarea mai multor sarcini în același timp, de a respecta termenele limită, responsabilitate, ordine, corectitudine și seriozitate.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 10 aprilie 2020, ora 15.00: termenul limită de depunere a dosarelor;
- 22 aprilie 2020, ora 09.30: proba scrisă;
- 28 aprilie 2020, ora 09.00: proba interviu.
Pentru cel de-al doilea post de conservator gradul IA – Laboratorul de conservare și restaurare din cadrul Formațiunii de istorie, muzeografie și cultură, condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt următoarele:
- studii superioare cu licență în una din specialitățile restaurare – conservare sau istorie;
- deținător al unui certificat oficial de atestare în conservare preventivă a bunurilor culturale, emis de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor potrivit Ordinului ministrului culturii și cultelor nr. 2008/2001;
- prezintă avantaj deținerea unui atestat de expert conservator, agreat/eliberat de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor;
- vechimea minimă în muncă și în specialitatea studiilor trebuie să fie de cel puțin 6 ani și 6 luni;
- cunoştinţe de operare pe calculator (Microsoft OFFICE);
- persoana declarată „ADMIS” la concurs, să fie de acord cu privire la procedura de verificare şi avizare a datelor cu caracter personal pentru eliberarea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate nivel „Secret de serviciu”;
- spirit de iniţiativă, comunicare, lucru în echipă, capacitate de analiză şi sinteză, rezistenţă la stres.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 10 aprilie 2020, ora 15.00: termenul limită de depunere a dosarelor;
- 22 aprilie 2020, ora 09.30: proba scrisă;
- 28 aprilie 2020, ora 09.00: proba interviu.
Al treilea post se referă la organizarea unui concurs de recrutare pentru încadrarea unui post contractual vacant de execuție, de referent, treapta II – Compartimentul Achiziții.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- studii medii absolvite, cu diplomă de bacalaureat;
- absolvirea unui curs de pregătire în domeniul achizițiilor, recunoscut de Autoritatea Națională pentru Calificări;
- vechime în muncă minimum 6 luni;
- persoana declarată ”admis” la concurs, să fie de acord cu privire la procedura de verificare și avizare a datelor cu caracter personal pentru eliberarea autorizațiein de acces la informații clasificate nivel ”Secret de serviciu”;
- cunoştinţe de operare pe calculator (Microsoft OFFICE, platforma SEAP și SICAP);
- abilitate de negociere, spirit de iniţiativă, comunicare, lucru în echipă, capacitate de analiză şi sinteză, rezistenţă la stres.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 10 aprilie 2020, ora 15.00: termenul limită de depunere a dosarelor;
- 24 aprilie 2020, ora 09.30: proba scrisă;
- 30 aprilie 2020, ora 09.00: proba interviu.
Relaţii suplimentare se pot obţine de la Muzeul Naţional al Marinei Române, cu sediul în Constanţa, str. Traian nr. 53A, judeţul Constanţa, telefon 0241.655.650, interior 542 (a se specifica pentru muzeu).






