Posturi vacante la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanţa

Locuri de muncă
Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanţa organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a mai multor funcții contractuale de execuție, vacante.
Posturile libere sunt:
- bucătar calificat;
- muncitor calificat – fochist (2 posturi).
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- bucătar:
- calificare în meseria de bucătar;
- vechime în specialitatea postului de minimum 3 ani și 6 luni.
- fochist:
- studii medii;
- calificare și autorizație I.S.C.I.R.;
- vechimea în specialitatea postului – minimum 3 ani și 6 luni;
- să aibă capacitate deplină de exercițiu.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 19 octombrie 2021, ora 09:00: proba scrisă;
- 20 octombrie 2021, ora 09:00: proba practică;
- 20 octombrie 2021, ora 12:00: proba interviu.
Relații suplimentare se obțin la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, strada Ion Corvin, numărul 2, Constanţa, telefon 0241.694.827.






