Primăria Cobadin caută șofer pentru microbuzul școlar

Locuri de muncă
Primăria comunei Cobadin organizează un concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuție vacante, de șofer de microbuz școlar treapta I, Compartiment Administrativ Întreținerea Domeniului Public și Privat.
Pentru participarea la concurs, candidații trebuie să aibă studii medii sau generale, permis de conducere categoria D și vechime în specialitate de minim 3 ani. De asemenea, acesta trebuie să posede un atestat pentru transportul rutier de persoane, eliberat de ARR, în termen de valabilitate, aviz psihologic și unul medical, pentru conducător auto transport persoane, eliberat de medicina muncii, în termen de valabilitate.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 29 decembrie 2022, ora 15.30: data limită pentru depunerea dosarelor de concurs;
- 09 ianuarie 2023, ora 10.00: proba scrisă;
- 12 ianuarie 2023, ora 10.00: proba interviu.
În vederea participării la concurs, candidații depun dosarul de concurs în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului pentru ocuparea unui post vacant, respectiv de 5 zile lucrătoare pentru ocuparea unui post temporar vacant.
Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare Comuna Cobadin, Strada Primăverii nr. 2, judeţul Constanţa, telefon: 0241/855.129, email: primariacobadin@yahoo.
În cele ce urmează puteți consulta bibliografia și tematica concursului.
Citește și:
O firmă deținută de un cetățean francez vrea să amenajeze la Cobadin un parc eolian






