Primăria Valu lui Traian face angajări. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a te înscrie la concurs

Locuri de muncă
Primăria comunei Valu lui Traian organizează concurs pentru ocuparea unui post de consilier administrativ, grad profesional III.
Candidații interesați de acest post trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul științelor economice și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei de un an.
Proba scrisă a concursului va avea loc în data de 22.11.2023, ora 10.00, iar interviul pe 24.11.2023, ora 11.00.
În vederea participarii la concurs, persoanele interesate pot depune, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunţului, respectiv în perioada 1– 14.11.2023, la sediul Primăriei Valu lui Traian, dosarele conținând documentele prevăzute de art.35 din H.G. nr. 1336/2022.






