Se caută asistent medical generalist pentru Substațiile SAJ din Medgidia și Băneasa

Locuri de muncă
Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a două funcții contractuale de execuție vacante, de asistent medical generalist PL pentru substația Băneasa și Medgidia.
Astfel, pentru Substația Băneasa se caută un asistent medical generalist PL, la Compartimentul de asistență medicală de urgență și transport medical asistat, iar pentru Substația Medgidia un asistent medical generalist PL, la Compartimentul de asistență medicală de urgență și transport medical asistat.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- diplomă de școală sanitară postliceală sau echivalentă; diplomă de studii postliceale prin echivalare conform Hotărârii Guvernului nr. 797/1997 privind echivalarea studiilor absolvenților liceelor sanitare, promoțiile 1976-1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale sanitare;
- 6 luni vechime ca asistent medical;
- concurs/examen pentru ocuparea postului.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 27 octombrie 2021, ora 15:30 – data limită pentru depunerea dosarelor;
- 04 noiembrie 2021, ora 10:00 – proba scrisă;
- 09 noiembrie 2021, ora 10:00 – proba practică;
- 12 noiembrie 2021, ora 10:00 – proba interviu.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obține la sediul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, Str. Bravilor Nr. 1, telefon 0241/624.711, interior 138.






