Se caută casier pentru Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa

Locuri de muncă
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa organizează concurs în vederea ocupării pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de casier.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- condițiile de studii: diplomă de bacalaureat;
- vechimea în muncă în activitate (casier) – minimum 2 ani;
- abilități/cunoștințe operare PC – MS Office (Excel: Windows).
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 18 octombrie 2021, ora 12.00: proba scrisă;
- 21 octombrie 2021, ora 11.00: proba practică;
- 21 octombrie 2021, ora 12.00: proba interviu.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, strada Nicolae Iorga, numărul 85, telefon: 0341/180.014, e-mail crts_constanta@yahoo.com.






