Se caută personal pentru Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia

Locuri de muncă
Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a mai multor funcții contractuale, de execuție, vacante.
Posturile disponibile sunt:
- băieș – în cadrul Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie, 2 posturi;
- asistent medical debutant, specialitatea balneofizioterapie, studii PL, în cadrul Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie, 1 post;
- asistent medical principal, specialitatea balneofizioterapie, studii PL, în cadrul Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie, 1 post;
- muncitor calificat IV, fochist, la Centrala termică, 1 post;
- muncitor calificat IV, bucătar, 1 post.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- băieș:
- școală generală;
- fără vechime în specialitate.
- asistent medical debutant:
- diplomă de școală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare, conform Hotărârii Guvernului nr. 797/1997;
- diplomă de bacalaureat/certificat absolvire liceu;
- certificat O.A.M.G.M.A.M.R. însoțit de avizul anual sau adeverință pentru participare la concurs eliberată de A.M.G.M.A.M.R.;
- fără vechime în specialitate.
- asistent medical principal:
- diplomă de școală sanitară postliceală sau echivalantă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare, conform Hotărârii Guvernului nr. 797/1997;
- diplomă de bacalaureat/certificat absolvire liceu;
- certificat O.A.M.G.M.A.M.R. însoțit de avizul anual sau adeverință pentru participare la concurs eliberată de A.M.G.M.A.M.R.;
- adeverință de grad principal.
- muncitor calificat IV – fochist:
- diplomă de calificare;
- autorizație I.S.C.I.R. vizată;
- fără vechime în meserie.
- muncitor calificat IV – bucătar:
- diplomă de calificare;
- fără vechime în meserie.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- băieș:
- 06 decembrie 2021, ora 10.00: proba scrisă;
- 09 decembrie 2021, ora 10.00: proba interviu.
- asistent medical:
- 06 decembrie 2021, ora 12.00: proba scrisă;
- 09 decembrie 2021, ora 12.00: proba interviu.
- muncitor calificat:
- 06 decembrie 2021, ora 14.00: proba scrisă;
- 09 decembrie 2021, ora 14.00: proba interviu.
Relații suplimentare se pot obține la sediul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare din Mangalia, strada Mircea cel Bătrân nr. 2, e-mail: office@balnear.net, telefon 0241/751.337, interior 506, fax 0241/751.759.






