Se caută secretar pentru Comuna Pantelimon. Ce condiții trebuie să îndeplinești

Locuri de muncă
Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de secretar al comunei Pantelimon, judeţul Constanţa.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor juridice sau administrative;
- studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 29 august 2018. Proba scrisă va avea loc pe 13 septembrie 2018, ora 10:00 iar data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile.
Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.
Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.







