Spitalul Județean Constanța caută personal. Ce posturi sunt disponibile și care sunt condițiile

Locuri de muncă
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale, de execuție, vacante, de referent de specialitate I S – Serviciul achiziții (2 posturi).
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor: studii superioare economice/juridice/administrative/tehnice
- vechime în specialitatea postului: 6 ani și 6 luni, din care minimum 1 an în domeniul achizițiilor
- alte condiții: cunoștințe operare PC
- alte cerințe specifice: certificat de absolvire curs expert achiziții publice, autorizat ANC, acreditat în condițiile legi.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 16 iunie 2022, ora 12.00: proba scrisă;
- 23 iunie 2022, ora 10.00: proba interviu;
Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului.
Datele prezentate mai sus sunt orientative.
Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, bd. Tomis nr. 145, județul Constanța, telefon: 0241/503.460.







