Unitatea Militară 01459 Medgidia caută muncitor calificat

Locuri de muncă
Unitatea Militară 01459 Medgidia, cu sediul în Medgidia organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de personal civil contractual de muncitor calificat III – muncitori/Cercul Militar.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- studii medii (absolvirea studiilor profesionale cu certificat/diplomă în meseria de instalator sanitar) și/sau în altă formă de studii, în domeniul instalațiilor sanitare;
- experiență în muncă de minimum 6 luni vechime în specialitate.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 03 septembrie 2019, ora 16:00: termen limită de depunere a dosarelor;
- 12 septembrie 2019, ora 10:00: proba scrisă;
- 18 septembrie 2019, ora 10:00: proba practică;
- 24 septembrie 2019, ora 10:00: proba interviu.
Relații suplimentare se pot obține la Unitatea Militară 01459 din Medgidia, Strada Republicii nr. 102, județul Constanța, sau la telefon 0241.814.457, interior 140.






