Alegeri locale: Noi reguli pentru obţinerea vizei de flotant

Alegeri
Noi reguli pentru cererile privind stabilirea reşedinţei, în contextul alegerilor locale din 27 septembrie. Solicitantul trebuie să locuiască mai mult de 15 zile la locuinţa secundară, trebuie declarat motivul stabilirii reşedinţei şi, dacă sunt mai multe cereri la aceeaşi adresă, se fac verificări. Dacă în urma verificărilor se constată că persoana respectivă nu locuieşte efectiv la adresa declarată, solicitarea de reşedinţă se respinge.
Anunțul a fost făcut luni de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, care a spus că Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a introdus noi măsuri de verificare suplimentară pentru adresele unde se constată un număr mai mare de cereri pentru stabilirea reşedinţei. Noile reguli au fost transmise şi către serviciile de evidenţă a persoanelor din teritoriu pentru a fi aplicate.






