Bate vântul schimbării în Guvern: Ce miniștrii sunt pe lista neagră a viitorului premier

Politic
Mai mulți miniștri din actualul cabinet ar urma să fie înlocuiți. Mai este doar o lună până la schimbarea premierilor, iar mai multe nume din Cabinetul Ciucă nu se vor mai regăsi pe listele lui Ciolacu.
Potrivit Antena 3, printre aceștia s-ar afla Lucian Bode, care, deși membru marcant al PNL, a fost criticat, în repetate rânduri, de președintele Klaus Iohannis, pentru eșecul aderării la Schengen.
În aceeași situație este şi ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu.
Între cei vizați de expulzarea din guvern se află și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, care ar urma să fie „sacrificat”, chiar dacă social-democrații s-au declarat dispuși să le lase portofoliul liberalilor.
E incertă și soarta ministrului Energiei, Virgil Popescu, pe care nu îl mai vor partenerii din PSD.
Printre miniștrii PSD care ar putea să dispară se numără Petre Daea, implicat în scandalul cerealelor și al compensațiilor pentru agricultori.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și-ar fi atins cu greu țintele din PNRR, a fost implicat des în scandaluri publice și n-a schimbat mare lucru în sistemul sanitar.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ar putea părăsi Guvernul, dacă liberalii insistă cu respectarea protocolului. Portofoliul ar trebui să treacă la liberali, iar Grindeanu a anunțat că nu-și dorește alt minister.
Exact în aceeași situație este şi ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.
În schimbul acestor două portofolii, la care nu prea ar vrea să renunțe, social democrații ar trebui să primească Justiția și Investițiile.







