BOMBĂ pe scena politică din România! George Simion și Mohammad Murad pregătesc o nouă formațiune, Consiliul Naționalist-Patriot

Politic
Zece partide neparlamentare s-au întâlnit vineri, în stațiunea Olimp, la initiațiva Partidului Ecologist Român, iar astăzi în Mamaia pentru a pune bazele colaborării în vederea constituirii unei noi formațiuni politice. În plus, în cadrul întâlnirii se dorește stabilirea modului de coordonare a acțiunilor de opoziție față de actuala guvernare. Întâlnirea de astăzi a fost perturbată de neînțelegeri între cei prezenți, fapt care a dus la suspendarea, pentru moment, la această oră, a ședinței.
La evenimentul de vineri, de la Olimp au participat Blocul Unității Naționale, Partidul Neamul Românesc, Partidul România Noastră, Partidul Socialist Român, Partidul Forța Națională, Partidul România Mare, Partidul Național Țărănesc Creştin Democrat, Partidul Republican, Partidul Alianța Renaşterea Națională și Partidul Ecologist Român.
Cele 10 partide vor identifica principalele probleme de la nivelul ministerelor, precum şi „nevoile României de mâine”. De comun acord se va realiza un decalog cu soluțiile prioritare, măsuri care vor fi promovate de către toți participanții la dezbatere.
Mesajul partidelor neparlamentare va fi transmis către Prim-ministrul Nicolae Ciucă şi reprezentanții guvernului, cu solicitarea unei întrevederi.
Reuniunea din stațiunea Mamaia, de sâmbătă, în impas
Potrivit evz.ro, întâlnirea de astăzi, din Mamaia, are ca scop punerea bazelor colaborării în vederea constituirii unei noi forțe politice și vizează coordonarea acțiunilor de opoziție față de actuala guvernare.
La eveniment participă, potrivit evz.ro: Dănuț Pop, lider al Partidului Ecologist Român (PER), Mohammad Murad, om de afaceri, patron al Phoenicia Hotels, lider în Partidul Ecologist Român (PER), George Simion, copreședinte, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), Mircea Diaconu, fost europarlamentar ALDE și fost senator PNL, fost candidat la prezidențiale din partea ALDE și Pro România, iar în prezent susținător al AUR, Mircia Chelaru, general în rezervă, fost președinte al Partidului Unității Națiunii Române (PUNR) după retragerea fostului primar al Clujului, Gheorghe Funar și actual deputat pe listele AUR, membru în Partidul Neamul Românesc, Constantin Onișor, general de brigadă (r) la Academia Națională de Informații, lider în Partidul Neamul Românesc (PNR), Marieta Ungureanu, Partidul România Mare (PRM), Aurelian Pavelescu, președinte al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD).
Aceleași surse transmit la această oră că în cadrul întâlnirii au existat neînțelegeri, fapt care a dus la întreruperea ședinței.
Se pare că liderul PNȚCD, Aurelian Pavelescu, i-ar fi acuzat pe cei prezenți că nu respectă protocolul și a intrat în dispute verbale cu câțiva dintre cei prezenți la întrunirea din Mamaia.
Vom reveni cu detalii.







