Ce îi va cere USR lui Ludovic Orban pentru a susține Guvernul

Politic
Dan Barna a anunțat că îi va solicita premierului desemnat Ludovic Orban o listă cu echipa guvernamentală a noului Cabinet.
Liderul USR a adăugat că în cursul zilei de azi va discuta cu președintele PNL despre alternativele pe care le va prezenta acesta, având în vedere că nu mai există majoritate parlamentară, conform Mediafax.
„Sunt mai multe variante, asumarea răspunderii pe niște proiecte de lege (…), mai sunt elemente legate de Secția Specială, legate de legile justiției, chestiunea cu pensionarea anticipată a magistraților. Am văzut ieri că nu există majoritate, astăzi vom discuta concret despre ce alternative va prezenta premierul. De asemenea, am vrea să vedem și voi solicita premierului o listă a Cabinetului la care s-a gândit”, a declarat Dan Barna, marți, la RFI.
Președintele USR a adăugat că, în cazul în care Ludovic Orban își asumă răspunderea pentru „Fără Penali”, alegerea primarilor în două tururi și abrogarea recursului compensator, atunci va susține fără probleme noul Executiv.
„Este unul din scenariile foarte posibile. Dacă premierul își asumă răspunderea, avem o garanție că într-adevăr PNL intenționează cu adevărat să meargă în această direcție a reformelor și asta o să susținem fără nici un fel de problemă”, a explicat Barna.
USR urmează să aibă o nouă rundă de negocieri cu Ludovic Orban, marți, la ora 15.00, la Parlament.







