za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
    • Alegeri
    • Bilanț de mandat
  • Economie
  • Cultură
    • Istoria Dobrogei
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
    • Sfaturi Naturiste
    • Totul despre Coronavirus
    • Mama și copilul
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Anunțuri
  • Evenimente în Constanța
  • Showbiz
  • Social
  • Turism

Ne puteți urmări pe:

Acasă - Politic - Alegeri - Dorin Opreanu, candidat PNL Constanța la Camera Deputaților: „Voi promova o legislație care să conducă la dezvoltarea clasei de mijloc în agricultură”

Dorin Opreanu, candidat PNL Constanța la Camera Deputaților: „Voi promova o legislație care să conducă la dezvoltarea clasei de mijloc în agricultură”

Dorin Opreanu, candidat PNL Constanța la Camera Deputaților: „Voi promova o legislație care să conducă la dezvoltarea clasei de mijloc în agricultură”

Alegeri

18.11.2020

De către Ziarul Amprenta

Dorin Opreanu, director general adjunct al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, este profesionist în domeniul accesării fondurilor europene. PNL Constanța mizează pe experiența sa și vi-l propune pentru un post de deputat.

În opinia sa, agricultura este un domeniu vital, mai ales acum, în contextul pandemiei de Covid-19, în care tot mai mulți specialiști vorbesc despre o posibilă criză alimentară, al schimbărilor climatice și al constrângerilor de mediu. Să nu uităm că Dobrogea trece printr-o perioadă de gravă secetă pedologică.

Dorin Opreanu consideră, date fiind toate acestea, că viitorul Parlament trebuie să se aplece spre problemele reale din domeniu și să facă tot posibilul pentru creșterea productivității și a valorii adăugate în agricultură și industria alimentară. Liberalul va propune, în parlament, o inițiativă legislativă în materie de procesare a produselor agricole, ca să încurajeze fermierii să proceseze materia primă, nu să o vândă ca atare, dar va susține și necesitatea promovării unei legislații care să conducă la dezvoltarea clasei de mijloc în agricultură.

„O problemă majoră care reflectă o realitate dureroasă pentru agricultori este legată de mecanismele de valorificare a producției agricole. Exportăm materie primă subvenționată (cereale) și importăm produse cu valoare adăugată (carne și produse procesate din carne, produse de panificație, aluat congelat etc). Este imperios necesar să ne concentrăm pe încurajarea și susținerea prin programe și facilități acordate fermierilor pentru procesarea materiei prime, ceea ce ar conduce și la o scădere a costurilor la consumatorul final. Se impune o inițiativă legislativă în materie de procesare a produselor agricole.”, spune Dorin Opreanu.

Candidatul PNL spune că este important ca politicienii să creeze cadrul legislativ care să permită crearea unei clase de mijloc în domeniu.

„Voi promova o legislație care să conducă la dezvoltarea clasei de mijloc în agricultură. Trebuie să încurajăm dezvoltarea fermelor de familie mixte, cu suprafețe rentabile din punct de vedere economic. Demararea procesului pentru implementarea legii privind Camerele Agricole în vederea întăririi rolului activ al asociațiilor de fermieri este o necesitate stringentă.”, punctează acesta.

Toate aceste nu sunt însă de ajuns. Mai este nevoie de ceva. Trebuie reglementată și situația lanțului de aprovizionare.

„Susțin necesitatea unei legi coerente pentru dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare locale. Avem micii producători care se confruntă cu lipsa unui mecanism coerent de valorificare a produselor. Un lanț scurt se referă la nevoia ca desfacere a unui produs cât mai aproape de producție. Cooperarea liberă a producătorilor și consumatorilor, accesul producătorilor la lanțurile de magazine locale sau județene, dezvoltarea rețelei de piețe volante cu acces restricționat doar pentru adevărații producători agricoli, dezvoltarea depozitelor logistice sunt aspecte ce trebuie reglementate urgent.”, afirmă Dorin Opreanu.

Liberalul atrage atenția și asupra faptului că o gândire pe termen lung ne arată că una din vulnerabilități va fi și în zona schimbului de generații. În ultimii ani, a crescut numărul tinerilor care s-au îndreptat spre agricultură. O altă prioritate pentru România trebuie să fie susținerea generațiilor tinere de fermieri în scopul menținerii unui mediu rural activ, durabil, prin finanțări acordate tinerilor fermieri pentru a dezvolta afaceri în agricultură.

„În contextul competiției internaționale acerbe pentru resurse, inclusiv pentru resurse alimentare, agricultura și industria asociată agriculturii trebuie să ne determine să acționăm decisiv pentru bunăstarea și securitatea alimentară a României. Astăzi, principala sursă de finanțare a sectorului agricol o reprezintă Politica Agricolă  Comună prin cei doi piloni ai săi, plățile directe la hectar și dezvoltarea rurală. Experiența de la AFIR mi-a demonstrat că simplificarea procedurilor pentru plățile directe, care sprijină veniturile fermierilor, garantează durabilitatea agriculturii  și a producției viabile în domeniul agriculturii  și alimentației. Resursele trebuie distribuite prioritar spre zonele cu constrângeri naturale. Județul Constanța și anul acesta a fost vitregit, seceta distrugând mare parte din munca fermierilor.”, subliniază Dorin Opreanu.

Prioritățile liberalilor

Partidul Național Liberal, spune candidatul constănțean, va urmări să transpună în legislație nevoile reale ale agriculturii românești: bonificarea financiară, în funcție de talia firmei, a producătorilor care livrează marfă  în circuitul comercial mare, individual  și/sau prin intermediul unei organizații de tip cooperatist; acordarea de sprijin financiar pentru investiții (depozitare, sortare, ambalare, etichetare, mijloace proprii de transport, etc), prin pilonul II, către organizațiile cooperatiste, precum și susținere financiară  pentru cheltuieli operaționale (contabilitate, audit, cheltuieli de personal, marketing, etc.); acordarea de subvenții pentru digitalizarea producției și comercializării produselor pe lanțul de produs; încurajarea prin sprijin financiar a investițiilor de înființare a noi operatori și procesatori în areale care au capacitatea de a dezvolta producție de pește autohton de apă dulce; măsuri de stimulare a producției de pește autohton prin stimularea financiară suplimentară  a deținătorilor de luciu de apă, pentru a trece de la pescuitul sportiv sau producție aleatorie/extensivă la sisteme de creștere a peștelui în scopul comercializării – sunt doar câteva din  măsurile care vor echilibra și vor aduce plus valoare agriculturii românești.

Ce a făcut Guvernul PNL pentru agricultură

În primul an de guvernare, PNL a reușit să bifeze mai multe reușite în domeniul agriculturii. De pildă, la finalul semestrului I din 2020 s-a înregistrat o reducere cu 10,5% a deficitului balanței comerciale cu produse agroalimentare (968,2 milioane euro) față de perioada similară din 2019. Au fost derulate scheme de sprijin pentru sectorul vegetal, în valoare de 1,6 miliarde euro, și în cel zootehnic, în valoare de 325,4 milioane euro. Prin Programul Național de Dezvoltare Rurală s-au efectuat, în 2020, plăți în valoare de 1,3 miliarde de euro. S-au luat măsuri pentru susținerea generațiilor tinere de fermieri, cum ar fi concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinație agricolă tinerilor fermieri cu vârsta de până la 40 de ani și stimularea angajării tinerilor în agricultură, care s-a tradus prin sprijin financiar lunar, pentru fiecare persoană, de 1.000 lei/persoană cu studii superioare, 750 lei/persoană cu studii medii și 500 lei/persoană – fără studii. Pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigații s-au alocat 255,6 milioane de lei, din care menționăm ca realizat în 2020: 158,1 milioane de lei. Nu în ultimul rând, agricultorii afectați de secetă au primit ajutor de stat. Bugetul alocat a fost de peste 850 milioane de lei, iar numărul de beneficiari de 27.861.

Cine este Dorin Opreanu

În calitate de director general adjunct al AFIR, Dorin Opreanu asigură coordonarea desfășurării activității direcțiilor și serviciilor din subordine, avizează corespondenta direcțiilor din subordine cu instituții şi organisme implicate în implementarea tehnică și financiară a măsurilor din cadrul Programelor implementate de AFIR. A condus și oficiul județean Constanța, unde a implementa măsurile de finanțare din PNDR 2014 – 2020.

A acordat, în această calitate, sute de finanțări pentru afaceri din mediul rural din județul Constanța (nu numai pentru cele din agricultură).

Pe timpul celor 2 ani si 8 luni, cât a condus oficiul județean Constanța, a reușit să îl ducă de pe locul 27 din 41 pe țară pe locul 2 in primul an și ulterior pe locul 1 in următorii 2 ani. În anul 2019, au fost efectuate plăți în valoare de 4.649.739 euro, la nivelul județului Constanța, pentru investițiile în agricultură și pentru cele din sectorul non- agricol. Majoritatea solicitărilor au fost  pentru submăsura 17.1, prime de asigurare a culturilor  unde au fost depuse un număr de 170 dosare. În ceea ce privește sectorul non-agricol, cea mai mare parte a beneficiarilor s-au îndreptat spre activitatea de prestări-servicii, IT, contabilitate, secretariat, activități fotografice – acestea reprezintă aproximativ 60% din solicitări. De asemenea au existat solicitări pentru sectorul auto (service, spălătorie, vulcanizare) în procent de 10%, sectorul de îngrijire corporală și cosmetică reprezentând tot 10% din noile afaceri.

Comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Constanța

Executat de SC Sfinx Union SRL ; portal: www.ziarulamprenta.ro

Cod Mandatar Financiar: 11200025

Ziarul Amprenta

Etichete:

  • candidat
  • Dorin Opreanu
  • PNL Camera Deputaților
Articole similare

Alegeri

În ce dată vor avea loc alegerile locale de anul viitor 01.12.2023

PNL și PSD au stabilit ziua în care vor fi organizate alegerile locale din 2024. Pentru datele alegerilor parlamentare și prezidențiale încă se negociză. La fel ca în 2020, s-a stabilit ca scrutinul din România să fie programat la sfârșitul lunii …

Alegeri

Ești inginer și cauți un loc de muncă? SSAB face angajări pentru punctul de lucru de la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu 25.09.2023

Firma de construcții SSAB face angajări pentru punctul de lucru care se află la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu din județul Constanța. Societatea caută să angajeze trei ingineri. Conform anunțului, salariul pornește de la 3.500 de lei pe lună, iar diurna este de 1.500 de …

Alegeri

Accident rutier pe DJ228, în Culmea. Patru persoane sunt rănite, printre care și un minor 07.07.2022

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier petrecut în urmă cu scurt timp pe DJ228, în localitatea Culmea, zona Popas. Din primele informații, două persoane au fost rănite, iar una este posibil încarcerată. La fața locului intervin un echipaj SMURD …

De la același autor

Știrile zilei

Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație 08.02.2024

Zvonurile s-au adeverit. Potrivit hotărârii nr. 1155/30.01.2024 a CA-ului Administrația Fondului Imobiliar SRL consemnată în procesul verbal de ședință nr. 350, bazarul de pe strada I.L Caragiale, pe care constănțenii îl cunosc sub numele de Gorbaciov sau ”La Ruși”, va …

Constanța Imobiliară

Firma unui libanez construiește un cartier rezidențial în Ovidiu, lângă Academia „Gheorghe Hagi” 08.02.2024

În ultimii ani, zonele de la marginea orașelor din județul Constanța s-au dezvoltat rapid. Numeroși investitori au specualat potențialul imobiliar și au achiziționat terenuri la prețuri mici pe care mai apoi fie le-au vândut pe sume colosale fie s-au îmbogățit …

Știrile zilei

Cu ce avere se laudă șeful Poliției orașului Techirghiol, Eduard Grigore 08.02.2024

Pentru ca cetățenii cunoască mai bine oamenii cărora ar trebui să li se adreseze atunci când întâmpină o problemă ce care ține de siguranță, venim în întâmpinarea cititorilor noștri cu prezentarea averilor deținute de șefii secțiilor de poliție de la …

Ultimele Știri

Știrile zilei

Lorem ipsum dolor sit amet 24.02.2025
Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în localitatea Lumina

Știrile zilei

Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în ... 08.02.2024
Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona localității Hârșova

Știrile zilei

Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona lo... 08.02.2024
Este OFICIAL: Bazarul "La Ruși" va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație

Știrile zilei

Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune P... 08.02.2024
Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de polițiștii constănțeni cu droguri în buzunare

Știrile zilei

Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de poliți... 08.02.2024
za-logo

Ziarul Amprenta se dorește a fi încă de la început platforma unde cititorii din acest județ, dar și din împrejurimi, să poată parcurge cele mai proaspete și utile știri care prezintă evenimentele din jurul lor. Este un demers, trebuie să recunoaștem, curajos, în aceste vremuri când tentațiile sunt mari iar goana după senzațional este la cote maxime. Știm că rolul nostru este acela de câine de pază al societății! Tineri, entuziaști, cu experiență în presa locală, vă asigurăm că Ziarul Amprenta vă va aduce zilnic cele mai bune și utile știri din județul Constanța. Ne propunem, străbătând la pas județul, să vă prezentăm atât viața urbană cât și cea rurală așa cum sunt ele în realitate.

Contactați-ne: contact@ziarulamprenta.ro
Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026