(GALERIE FOTO) PSD Constanța sună adunarea pentru alegerile din 2024. Strategii pentru anul electoral, discutate la întâlnirea de la Cernavodă

Politic
Social democrații din cadrul Organizației Județene a PSD Constanța s-au reunit, la sfârșitul acestei săptămâni, la Cernavodă, acolo unde s-a desfășurat ședința lunară a Biroului Permanent Județean. De la întâlnire nu au lipsit președintele PSD Constanța, Felix Stroe, membrii Biroului Permanent, foști și actuali primari, foști deputați, dar și viitori posibili candidați la alegerile din 2024.
Așa cum se menționează în postarea de pe pagina de socializare a PSD Județul Constanța, în cadrul întâlnirii s-au trecut în revistă realizările și proiectele inițiate pe parcursul anului, dar s-au făcut și strategii pentru anul următor.
În cadrul ședinței au fost evidențiați președintele organizației PSD Cernavodă, posibil viitor candidat la Primăria Cernavodă, dar și inginerul Bucur Ionel, fost director al CNE Cernavodă.
“Într-o atmosferă destinsă au luat cuvântul atât Preşedintele PSD Constanţa, dl. Senator Felix Stroe, cât și dl. av. Emilian Nicolae, Președintele Organizației PSD Cernavodă, dar și dl. ing. Bucur Ionel. Dacă Dl. Felix Stroe a punctat anumite aspecte din politică internă a PSD, fiind evidenţiate rezultatele bune ale unor organizaţii din județ, printre care şi organizaţia din Cernavodă, Dl. Bucur Ionel în calitate de fost Director al CNE Cernavodă a prezentat rolul important jucat în economia natională, dar și locală a Centralei Nucleare”, a scris secretarul PSD Cernavodă, ing. Boarcă Bogdan.

Ionel Bucur și Emilian Nicolae – PSD Cernavodă

Emilian Nicolae (PSD Cernavodă) și Felix Stroe

Liviu Tit Brăiloiu și Emilian Nicolae (PSD Cernavodă)
La întâlnirea organizată la Cernavodă au fost prezenți și foștii parlamentari PSD – Nicolae Moga și Liviu Tit Brăiloiu, președintele Organizației Municipale a PSD Constanța, Ion Dumitrache, dar și subprefectul județului Constanța, Marilena Dragnea.
Dintre primarii care au participat la întâlnire îi amintim pe: Florin Chelaru- Năvodari, Cristian Cîrjaliu – Agigea, Ștefania Cealera – Oltina, Dorinela Irimia – Saraiu, Niculae Stan – Pecineaga, Paul Coliș – Băneasa, Cristea Gâscan – Independența.

Felix Stroe, Ștefania Cealera (Oltina) Emilian Nicolae (fost sentor PSD), Marinela Dragnea (subprefect)

Așa cum se poate vedea în imaginile postate în mediul online, de la întâlnirea de la Cernavodă nu a lipsit nici Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Ion Dumitrache, Emilian Nicolae, Felix Stroe, Dorinela Irimia (Saraiu), Cristian Cîrjaliu (Agigea), Horia Constantinescu (Președintele ANPC), Liviu Tit Brăiloiu (fost deputat PSD)


Florin Chelaru (Năvodari), Paul Coliș (Băneasa) Iusein Visel (Dobromir)
Sursă foto: Facebook PSD Cernavodă / PSD Județul Constanța








Un interviu sincer și transparent cu mult bun simț și adevăr.
Mulțumesc AMPRENTA !
Acuratețea postării interviului realizat de d-voastră, în maniera prin care a fost intocmit, modul corect și obiectivitatea prezentării nu pot fi catalogate decât printr-un singur cuvânt de către mine ; R E S P E C T !!!
Nu am vazut niciodată un om sa răspundă atât de sincer și atât de transparent la nevoile noastre! Va suntem alături pentru acest interviu în care ne dați speranța că sunteți ceea ce avem nevoie pentru oraș! Avem nevoie de asa primar, speram sa candidați pentru că noi vă susținem! Succes!