George Niculescu, eficient și transparent ca prefect, candidează din partea PNL Constanța pentru un post de senator

Politic
George Niculescu, fost prefect al județului Constanța, candidează, de pe o poziție eligibilă, pentru un post de senator, din partea Partidului Național Liberal.
Am încercat să aflăm ce l-a determinat să facă acest pas și cât de dificilă a fost funcția de prefect, într-o perioadă în care județul a trecut prin pandemia de coronavirus (a ocupat funcția în perioada 30 decembrie 2019 – 15 octombrie 2020).
„Cred că a fost o perioadă dificilă nu numai pentru mine, în calitate de prefect, ci pentru toți locuitorii județului Constanța. Cu toții a trebuit să ne adaptăm acestor noi reguli și să ne adaptăm cât putem mai bine la situație. A fost un efort comun al autorităților, al agenților economici, al constănțenilor.”, spune fostul prefect.
Mărturisește că nu a fost un mandat ușor. Pe lângă pandemia de coronavirus, au fost multe alte situații de urgență, care s-au succedat într-un ritm alert.
A început cu ranfluarea navei Queen Hind, o operațiune terminată cu succes, dar și cu implicarea în reabilitarea malului canalului surpat în zona comunei Cumpăna. A reușit, în acest caz, să aducă de la București, în luna aprilie, circa 25 de milioane de lei. Multe luni înainte, Guvernul nu acordase niciun leu. Problema acolo nu este rezolvată, dar fostul prefect spune că se va implica și din calitatea de senator pentru continuarea lucrărilor, până la eliminarea problemei.
A fost nevoit să ia măsuri nepopulare
Recunoaște că a luat unele măsuri nepopulare, dar spune că erau necesare pentru a reduce riscul de infectare.
„Mi-am spus că nu sunt la un concurs de popularitate, ci sunt aici să fac treabă. Măsurile acestea nepopulare, amenzile aplicate de Poliție și Jandarmerie, s-au tradus într-o rată de infectare foarte scăzută în județul Constanța, într-o perioadă în care nimeni nu ne dădea nicio șansă: în timpul sezonului estival. Am avut, atunci, într-o săptămână, câte îmbolnăviri avea județul Argeș într-o zi.”, spune fostul prefect.
O altă măsură nepopulară a fost aceea de a impune carantinarea parțială a localității Cuza Vodă, o premieră pentru județ. După 14 zile însă, focarul s-a stins, dovadă că s-au luat măsuri dure, dar eficiente. Ce s-ar fi întâmplat dacă acest focar s-ar fi extins în Medgidia, de pildă, aflată la 12 kilometri, se întreabă retoric.
Cine râde la urmă râde mai bine
Actualul candidat a implementat o altă măsură curajoasă: a permis ca 605 români din străinătate să vină în Constanța, în carantină. Adversarii politici s-au grăbit să-l numească „groparul turismului”. El stătea însă în fiecare seară pe pista aeroportului din Mihail Kogălniceanu pentru a verifica personal că totul decurge în regulă. Pleca odată cu ultimul autocar. Pe chipurile acelor oameni se citea frica, din gurile politicienilor locali izvora ura. S-a dovedit însă că turismul nu a fost afectat de această măsură, că nimeni nu a evadat din centrele de carantină, pentru că au fost luate toate măsurile, că au condiții bune, că județul Constanța nu a devenit un focar. Mai mult, la plecare, cei carantinați au desenat o inimă mare, în Techirghiol, și au aplaudat autoritățile medicale și administrative.
Exerciții de transparență
George Niculescu s-a implicat și în alte proiecte, cum ar fi creșterea numărul de curse aeriene de pe aeroportul „Mihail Kogălniceanu”, dar și realizarea sensului giratoriu din Lumina. Unul dintre cele mai vizibile măsuri luate a fost însă publicarea săptămânală a unui raport de activitate, o idee inedită și de aplaudat în spațiul administrativ local. A fost un exercițiu de transparență despre care recunoaște că poate crea și vulnerabilități, dacă nu îl faci într-un mod constant sau dacă nu faci ceea ce promiți.
„Eu consider acest exercițiu de transparență ca parte din eficiența pe care am avut-o în acest mandat. Odată ce ai comunicat lucrurile pe care intenționezi să le faci, trebuie să le faci. Transparența mă obliga să fiu eficient”, spune George Niculescu.
Administrația locală și centrală ar fi cu siguranță mai eficientă dacă acest model ar fi aplicat de toți conducătorii de instituții și de toți politicienii.
„Am acumulat foarte, foarte multe informații”
„Îmi doresc să candidez pentru un post de parlamentar. Am fost pe listele PNL Constanța și în 2016, pe locul 4 la Camera Deputaților. Din păcate, a fost un loc neeligibil. Mi-am construit toată cariera astfel încât să repet, în acest an, încercarea de atunci, dar cu succes. Mandatul de prefect nu a fost un scop în sine. Am tratat însă cu foarte mare seriozitate această funcție. A fost o onoare să fiu prefectul județului Constanța. Am acumulat foarte, foarte multe informații, foarte multă experiență în administrație publică. Toate domeniile mele de activitate de până atunci aveau legătură cu domeniul privat”, a conchis George Niculescu.
Acesta se află pe locul al doilea pe lista pentru Senat a Partidului Național Liberal Constanța.
Comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Constanța
Executat de SC Sfinx union SRL ; portal: www.ziarulamprenta.ro
Cod Mandatar Financiar: 11200025







