EXCLUSIV! Interviu cu Emilian Nicolae, președintele PSD Cernavodă. Discuții despre o posibilă candidatură la primărie, problemele orașului și relația cu cetățenii

Politic
Chiar dacă mai sunt câteva luni bune până la alegerile locale din 2024, în anumite localități din județul Constanța activitatea preelectorală a demarat încet, dar sigur. Este și cazul orașului Cernavodă unde, membrii organizației PSD au acțiuni săptămânale în teren. Organizarea minuțioasă și întâlnirile cu cetățenii au condus către ideea că președintele organizației este cel care va fi și candidatul partidului pentru Primăria Cernavodă la alegerile din 2024. Zvonurile au fost întărite și de faptul că în urmă cu două săptămâni, la Cernavodă, s-a desfășurat ședința Biroului Permanent Județean al PSD care a reunit conducerea partidului, în frunte cu senatorul Felix Stroe. Practic toată conducerea PSD s-a strâns în jurul lui Emilian Nicolae ca un scut care întărește și mai mult zvonurile că el va fi alegerea PSD-ului pentru scrutinul electoral din 2024.
Pentru a lămuri situația legată de o posibilă candidatură, am stat de vorbă cu liderul organizației PSD Cernavodă, avocatul Emilian Nicolae. Ce spune despre aceste zvonuri, dar și despre planurile pe care filiala locală a Partidului Social Democrat le are pentru oraș, puteți afla parcurgând următorul interviu.
1. În diferite medii politice, dar și în spațiul online se vorbește despre candidatura dumneavoastră la fotoliul de primar al orașului Cernavodă. Ce ne puteți spune la momentul actual despre acest lucru?
Discuțiile pentru o candidatură a mea la Primăria Cernavodă sunt relativ firești datorită istoricului meu, a faptului că sunt cernavodean și nu în ultimul rând a interesului politic pe care îl au cetățenii.
Mă onorează o astfel de idee, dar în acest moment eu și colegii din organizație preferăm să punem accent pe problemele actuale ale orașului. Este important să ne concentrăm pe ce putem face pentru a îmbunătăți viața cetățenilor, în loc să anticipăm evenimente viitoare.
Este esențial să avem în vedere contextul actual. Eu sunt un om drept. Justiția a fost și este viața mea, integritatea și transparența sunt valori importante pe care administrația nu le-a încărcat cu semnificația reală, iar oamenii nu pot fi ocoliți și păcăliți la infinit.
Una dintre prioritățile mele și ale organizației din care fac parte este transparența. Acest lucru este primul element deficitar în administrația actuală PNL, care are niște realizări, dar, din punctul meu de vedere nu la standardele pe care ni le-am fi dorit pentru concetățenii noștri. Aceste aspecte trebuie abordate cu prioritate pentru a asigura o conducere responsabilă și eficientă pentru orașul nostru. Eu am susținut valorile de care vorbeam, întotdeauna, indiferent de ceea ce s-a scris, s-a vorbit, sau s-a spus despre mine pe la colțuri.
Consider că în BPL Cernavodă avem oameni bine pregătiți, care pot prelua administrația actuală.
2. Ce v-ar putea determina să luați în calcul o candidatură? Când va fi desemnat candidatul PSD la Primăria Cernavodă?
La momentul acesta nu putem vorbi despre candidatul Nicolae Emilian pentru că PSD are un statut și un regulament care se respectă.
În ceea ce privește desemnarea unui anumit candidat pentru o anumită funcție într-un UAT, decizia se bazează, în primul rând, pe votul colegilor din Biroul Permanet Local și Biroul Permanent Județean. La acest moment se vehiculează numele meu în BPL având în vedere activitatea pe care am demarat-o.
Pe noi ne-a interesat până acum, dar și în continuare, să mărim numărul de membri, să identificăm problemele, fără a avea un plan. Mă onorează o eventuală candidatură, dar la momentul actual nu avem în vedere un nume.
Acest nume va face parte din cadrul BPL Cernavodă unde avem oameni bine pregătiți, care pot prelua administrația actuală și o pot duce la alte cote.
La momentul de față nu avem astfel de discuții. Probabil că într-un interval relativ scurt, în cadrul organizației noastre se va hotărî cine dorește, cine poate și cine va avea votul BPL ca mai apoi, această propunere să fie înaintată Biroului Permanent Județean care, va hotărî acest aspect.
La nivelul organizației pe care o conduc vremelnic desfășurăm activități pentru că, în 2024 avem o pleiadă de alegeri și nu vrem să batem în poarta cetățeanului, să îi solicităm votul pentru candidații noștri, începând cu europarlamentarele … și să ne întrebe ce am făcut până acum.
Noi, în Organizația PSD Cernavodă, suntem interesați de viața și de nivelul de trai al acestei comunități, care este una comopolită. Sunt oameni cu anumite vocații, necesități, preocupări pe care noi trebuie să le dezvoltăm pozitiv, care nu au fost puse în valoare de administrația locală.
Nu există un deadline pentru desemnarea unui candidat. Colegii mei din BPL fac o presiune fantastică să ne desemnăm candidatul. Oamenii în oraș vor să știe cine va candida. Probabil în următoarea perioadă vom avea desemna un candidat.

3. Pentru cei care nu vă cunosc foarte bine, cine este Nicolae Emilian?
Eu am fost de copil profund legat de comunitatea din Cernavodă prin acțiunile mele, prin activitatea de zi cu zi. Am ieșit întotdeauna din anonimat pentru că întotdeauna am vrut ce este mai bun pentru mine și familia mea. Cariera mea ca șef al Poliției Cernavodă este cunoscută, ca avocat la fel.
Cariera mea profesionala în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, fiind treptat agent de poliție, ofițer de politie și șef al Poliției Cernavodă este cunoscută. Din aceste pozitii am avut ocazia să ascult oameni, să le dau siguranță și să le rezolv problemele cu toată priceperea mea și a colegilor mei.
Apoi, din anul 2013, ca avocat titular coordonator, am avut ocazia de a-mi îndeplini menirea de a-i ajuta pe cei defavorizați năpăstuiți și neglijați să-și găsească dreptatea. Cumva, consider că și menirea unui primar este asemănătoare, să le facă dreptate celor care se simt deznădăjduiți. Încă de copil mic am fost un spirit combativ și am luat apărarea celor nedreptățiți.
Cunosc orașul, știu tot ce se întâmplă… și nu este o calitate, la un moment dat este o povară, trebuie să selectezi informația, să vezi dacă e reală, să o verifici, și atunci când se poate, să canalizezi informația în vederea obținerii unei activități pozitive, iar lucrurile acestea sunt obositoare.
Eu cred că sunt cunoscut și în județ prin natura activităților mele pe care le-am desfășurat, însă nu singur, am avut un colectiv care a avut performanță în munca de poliție, care a știut să stăpânească ordinea și liniștea publică din oraș de aceea mulțumesc de câte ori mi se ivește ocazia colegilor din Poliția Cernavodă.
4. Ce ați avea să le reproșați primarilor pe care i-a avut orașul până în acest moment?
Eu nu vreau să arăt cu degetul către cineva. În loc să mă concentrez pe critici prefer să subliniez importanța învățării din aceste experiențe. Este vital să recunoaștem unde au fost greșeli și să lucrăm pentru a le corecta. Evaluând administrațiile anterioare ale orașului este evident că au existat niște realizări. De bine, de rău, administrațiile anterioare au făcut câte ceva.
Cetățenii pe stradă îmi spun: „Da, domnule, a făcut, dar nu ce trebuia sau nu la un anumit nivel” … Vreau doar să vă spun că eu și organizația din care fac parte vom găsi oameni bine pregătiți profesional care să preia diferitele sectoare de activitate – învățământul, sănătatea, infrastructura, sportul – tot ceea ce înseamnă creșterea nivelului de trai.
Nu vreau să critic pe nimeni. Privirea mea este înainte, colegii mei se gândesc cum să facem să fie mai bine. Cetățenii vin cu doleanțele lor, dar eu am evitat să promit în vreun fel. Vom schimba lucrurile prin fapte, nu prin vorbe. Oamenii s-au săturat să fie mințiți.
Nicio campanie nu este ca alta! Vrem să schimbăm actuala administrație doar de dragul schimbării, vrem să venim noi la un ciolan?! Chiar nu mă interesează așa ceva…
Eu am avut posibilitatea să plec din oraș, să ocup funcții importante atât în România, cât și în străinătate, dar nu am făcut asta. Este orașul meu, a fost bun cu mine vreau și eu să-i dau din capacitatea mea organizatorică, administrativă și, nu în ultimul rând, juridică, pentru a aduce un nivel de trai concetățenilor mei.
5. Ce calități considerați că ar trebui să aibă viitorul primar al orașului? De ce ar trebui să voteze cetățenii din Cernavodă echipa PSD?
Repet, eu sunt perseverent, momentan organizația PSD Cernavodă NU are un candidat. Sunt din 2013 în PSD și am crescut împreună cu această organizație care acum este la un alt nivel.
Cred că experiența și angajamentul față de orașul Cernavodă sunt valorile care ar trebui să recomande viitorul primar, dar și dorința de schimbare.

Prioritatea PSD este bunăstarea cetățenilor, iar colaborarea eficientă în interiorul partidului nostru poate duce la soluții concrete la problemele cu care ne confruntăm. La acest moment, la PSD Cernavodă este o conducere colectivă, eu sunt liderul pentru că așa am fost ales, dar eu îi ascult pe toți colegii mei și țin cont de părerile acestora.
La un anumit moment vom avea un candidat competent. Nu pot să vă spun dacă voi fi eu acela. În primul rând trebuie să îți dorești și să fii votat de colegi. Faptele să vorbească pentru noi, cei care la momentul acesta vremelnic muncim pentru organizația PSD Cernavodă.
Organizația PSD Cernavodă numără acum peste 800 de membri.
Oamenii care vin lângă această echipă sunt oameni foarte serioși. Avem ingineri, profesori, medici, oameni cu care suntem pregătiți azi să preluăm administrația, dar în continuare muncim să găsim persoane potrivite din punct de vedere intelectual care să poată prelua și să avem posibilitatea de a crește nivelul de trai.
La nivelul organizației PSD Cernavodă NU ne interesează ciolanul, ci să ne rămână copiii în oraș, să avem locuri de muncă, locuri de destindere. Cum să ținem copiii dacă nu există un cinema, o discotecă, o bază sportivă la care să aibă acces oricare cernăvodean?!!
6. Care considerați că sunt principalele probleme ale orașului Cernavodă?
Suntem un oraș fanion, pe la noi intrați în Dobrogea, avem o poziție economică pe harta țării și totuși, sunt oameni care părăsesc această localitate în căutarea unor locuri de muncă mai bine retribuite, a unui nivel de trai mai bun. Nu este un secret că ne pleacă copiii în București, în Constanța sau în străinătate. Pe mine personal, dar și pe colegii mei, ne preocupă acest aspect: ne pleacă tinerii din oraș!
La momentul acesta, viața cultural educativă-sportivă în oraș este zero.
Tinerii cernavodeni nu au ce să facă în oraș. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne adunăm, să identificăm problemele pe fiecare cartier în parte și să ne gândim ce le putem oferi noi acestor tineri ca să rămână în oraș.
7. Care ar fi primul lucru pe care l-ați schimba dacă ați ajunge primar al orașului Cernavodă?
Un om nu poate face nimic singur. Primul scop al meu ar fi schimbarea mentalității cetățenilor. Din păcate dictonul ”NU ești cu mine, ești împotriva mea!” încă este valabil la noi. Din partea mea, dacă ai o altă opțiune, îți doresc succes, nu îți pun piedică. Fiecare să demonstreze cum și ce poate! Critici sunt ușor de adus!
Al doilea ar fi transparența, iar când spui asta vorbești de corectitudine.
8. Ce proiecte majore ați dori să dezvoltați în orașul Cernavodă?
Țelul nostru ar fi să facem din Cernavodă un oraș etalon, când ai intrat în Dobrogea să oprești în Cernavodă!
Discutam recent cu cetățenii și mulți mi-au indicat zona din Port care ar trebui dezvoltată. Avem o zonă industrială, unde și-au desfășurat activitatea mai multe firme. UAT-ul are mai multe hectare de teren care sunt nefolosite, lăsate pârloagă și pe care nu le exploatează. Mi-aș dori ca Portul industrial să înceapă să producă.
Acolo sunt câteva hectare de teren, numai impozitele pe acest teren pot aduce beneficii UAT-ului.
Poate să vină orice firmă să facă un hub de cereale, de minereu, nici nu mă interesează. Dar am avea bani din impozite care se pot duce în comunitate, care pot subvenționa sportul, sănătatea, învățământul.
Știu ce înseamnă Portul Cernavodă: când eram copil vedeam vase, barje, ambarcațiuni de mare tonaj care așteptau să intre pe Canal cu produse, cereale, minereu. Este esențial să ne asigurăm că resursele orașului sunt utilizate în mod eficient și transparent în interesul tuturor cetățenilor.
Cernavodă are un potențial fantastic din punct de vedere economic, geografic….Imaginați-vă dacă pe un teren neproductiv al UAT-ului se face un parc fotovoltaic și factura de curent, iluminat public o pot asigura din acei bani. Banii pe care îi dădeam pe curent, pot să îi duc la spital sau către școli.
Mai sunt multe proiecte pe care le-am gândit împreună cu echipa mea. Nu ne gândim pe termen scurt, ci pe termen mediu și lung. Important este să găsim soluțiile legale, temeinice care să ne asigure un trai decent, mai bun.
Orașul nostru nu are turism. Avem un centru de promovare turistică – activitate zero, o rușine!
Am făcut luna trecută mai multe vizite în cartiere, iar în Columbia am identificat că nu există niciun loc de joacă pentru copii. Vorbim de un lucru elementar. Ar trebui să facem educație prin sport, prin cultură, prin exemplul personal. Ce fac eu, ce fac copiii mei, ce faceți voi pentru orașul asta în care, până la urmă, aici v-ați născut, ați crescut și ați desfășurat niște activități.
Dacă ne plimbăm în tot orașul vom vedea numai păcănele. Avem un cartier întreg unde nu există nicio farmacie, iar la nivelul întregului oraș nu există un punct farmaceutic cu program non-stop.
O mare preocupare a mea și a echipei mele în viitor va fi liniștea și ordinea publică. Cetățeanul din Cernavodă trebuie să se simtă în siguranță. Acesta va fi un lucru pe care îl vom impune la nivel local. Nu se poate să mergi pe stradă ziua, și mai ales noaptea, și să nu fie nicio patrulă de poliție.
9. Ce relație aveți cu președintele PSD, senatorul Felix Stroe?
În 2008 am făcut cunoștință cu domnul director general al SC RAJA SA, la acel moment din calitatea mea de șef de poliție, și am colaborat, de-a lungul timpului, la modul respectuos, instituțional. Domnul senator mă onorează cu respect și pentru că eu îl onorez cu același respect pe dumnealui.
Felix Stroe m-a format ca om politic, este un tip foarte riguros și foarte pretențios.
În perioada 2016 – 2020 m-a făcut să înțeleg că munca de partid nu se face într-o zi, o lună sau un an, trebuie să fii perseverent, să pui suflet în toate activitățile ca mai apoi să te bucuri de rezultate onorante.
Din anul 2022 acesta m-a îndrumat punctual și mai apoi, când a început să constate că activitatea organizației Cernavodă este în progres, mi-a dat mână liberă mie și colegilor din BPL în vederea organizări activităților și mi-a spus clar că este interesat de rezultatele politice necesare în vederea preluării administrației locale de către PSD.

Emilian Nicolae (PSD Cernavodă) și Felix Stroe
10. Ce le transmiteți cetățenilor orașului Cernavodă, atât celor care ar lua în calcul să vă voteze în eventualitatea unei candidaturi, dar și celor care vă sunt opozanți politic?
Indiferent de orientarea politică sau de opțiunile personale ale fiecăruia îmi doresc ca primarul PSD, care sper să câștige alegerile în 2024 la Cernavodă, să fie primarul tuturor locuitorilor și să reprezinte interesele întregii comunități. Dacă va face asta, va intra în istorie.
Pentru cei care ar lua în calcul să voteze candidatul PSD, noi le promitem angajamentul ferm că vom lucra pentru acest oraș. Să fie mai bun, mai sigur, mai prosper.
Celor care sunt opozanții noștri politici, le transmit că suntem deschiși la dialog, la dezbateri constructive. Dacă au nevoie de votul nostru, de sprijinul nostru, cu siguranță eu și colegii mei le vom sta la dispoziție.
Eu cred că se poate lucra împreună pentru a construi un viitor mai bun pentru orașul nostru, pentru comunitatea noastră și pentru a ține tinerii în oraș. Trebuie să găsim soluții să-i ținem pe tineri în oraș, să-i ținem acasă!
Așa să ne ajute Dumnezeu, să binecuvânteze Cernavodă și pe cernavodeni!

În perioada următoare, îi vom ține la curent pe cetățenii orașului Cernavodă cu cele mai proaspete vești referitoare la identitatea social democratului care va fi desemnat să intre în cursa electorală din septembrie 2024 pentru Primăria Cernavodă.
Citește și:








A fost o sărbătoare cu adevărat și asta s-a văzut(pentru cine a avut ochi) cât de mare este familia noastră.
Cu ocazia Zilei Naționale a României, Partidul Social Democrat Cernavodă transmite cele mai sincere urări de mândrie și unitate tuturor românilor! Să celebrăm împreună istoria noastră și să privim cu încredere către viitorul nostru comun! Ne mândrim cu președintele Nicolae Emilian și cu acțiunile sale.
La mulți ani, România!