Liviu Dragnea, după încheierea votului: „În privința candidatului la prezidențiale, cred că analiza trebuie făcută între Firea și Tăriceanu”

Alegeri
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seară, după închiderea urnelor, că rezultatele obținute de partidul pe care-l conduce la alegerile europarlamentare nu bucură formațiunea.
Dragnea a mai spus că va cere convocarea unui congres extraordinar al partidului în a doua jumătate a lunii iunie.
Principalele declarații ale lui Liviu Dragnea:
- Le mulțumesc românilor care au venit la vot și în special celor care au votat cu PSD
- Cei care și-au păstrat încrederea în programul de guvernare
- Votul de azi – vorbim deocamdată de exit poll, nu bucură PSD
- Trebuie făcute analize rapid și serios în partid
- Am înțeles că un coleg a avut o propunere (Oprișan – n. red.)
- Eu mi-am asumat în viață ce am făcut și ce nu am făcut
- Dar eu nu îmi asum astfel de lucruri nici pe Facebook, nici într-o țară aproapiată
- Despre referendum: azi am votat așa cum am spus în câteva rânduri, că nu sunt împotrivă
- Întrebările au fost făcute prost
- Anunțul de care am vorbit: nu am spus niciodată că voi candida la prezidențiale, mi-au cerut-o mulți
- Eu cred că PSD foarte curând trebuie să își desemneze un potențial candidat la prezidențiale
- Trebuie să facem analiza să vedem care candidat are cele mai multe șanse
- Din partea PSD nu decid eu, sper să particip la CEX când se va decide asta
- Cred că analiza trebuie făcută între Gbariela Firea și Tăriceanu
- Nu știu dacă Firea mai vrea după ce a trecut prin ce a trecut
- O să solicit colegilor la în a doua parte a lunii iunie să se organizeze un congres pentru a se stabili parcursul viitor al partidului și candidatul lțialea preziden
- PSD a mai trecut prin momente mult mai grele, în 2007 și 2015, și apoi a câștigat alegerile
- Le cer colegilor să țină unit partidul
- Îi cer doameni premier Dăncilă să nu carecumva să-și depună mandatul, indiferent de presiunile lui Iohannis
- Avem un mandat dat, acestea au fost alegeri europarlamentare
- Cred că PSD și ALDE trebuie să facă tot ce e posibil să apere câștigurile pentru români
- Urmează să numărăm voturile
- Ca să candidezi trebuie să ai și posibilitatea
- Eu nu mă tem de nimic. Dacă mă temam, eram ghiocel, preș
- Completul de judecată, dacă va rezista presiunilor inimaginabile, vor da achitare
- Vă puneți mandatul în ședința CEX? Nu am făcut niciodată altceva decât a zis partidul și nici împotirva a ce s-a decis în partid
- Coalița nu trebuie să fie afectată
- A fost o furtună a urii, poate noi suntem vinovați. Sper ca ALDE să trracă totuși pragul, să așteptăm numărătoarea
- În Diaspora, alegerile le organizează ambasadorii: Spania, Italia, Marea Britanie. Sunt ambasadori numiți de Iohannis și Cioloș. Erau obligați să se organizeze, să informeze românii unde sunt amplasate toate secțiile de vot
- Au fost mult mai multe secții decât oricând, nu poate spune cineva că guvernul în ansamblu a făcut ceva împotirva Diasporei
- Nu a existat nici o solicitare care să nu se accepte
- Credeți că au fost lideri PSD care au trădat? Nu am de unde să știu
- În afară de dl Oprișan, ce v-am spus în confernță le-am spus și lor. Și ei au fost de acord
- Coaliția cu ALDE trebuie să rămână și să fie la fel de puternică. Nu trebuie cedată guvernarea. Schimbarea guvernării acum ar înseamna că majoritatea programelor care fac bine la români ar fi oprite






