OFICIAL: Marcel Ciolacu a fost desemnat premier al României de președintele Klaus Iohannis

Politic
Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat, a fost desemnat astăzi premier al României de către președintele Klaus Iohannis, după ce Nicolae Ciucă a renunțat la funcție, prin rotativa guvernamentală, scrie Antena 3 CNN.
„Coaliția de guvernare a decis acum un an și jumătate, la constituire, să funcționeze pe un model nou pentru România, cu o schimbare a premierilor la jumătatea perioadei de guvernare.
Acest model până acum a funcționat foarte bine și sunt încredințat că va funcționa și în continuare.
Am avut în prima parte ca prim-ministru pe domnul Nicolae Ciucă, care a condus un guvern format din miniștri desemnați de partidele care sunt în coaliție, care au fost în coaliție.
România, în această perioadă, a trecut prin mai multe crize și datorită felului în care coaliția, Guvernul condus de domnul Ciucă au lucrat, România a trecut cu bine de criza energetică, de inflație, avem creștere economică și toate acestea sunt rezultatul unei munci intense. Nimic din aceste rezultate nu a venit de la sine.
Faptul că astăzi ne găsim aici ca să formalizăm rotația premierilor arată un nou nivel de implicare și seriozitate la nivelul coaliției de guvernare.
Românilor li s-a promis stabilitate și au primit stabilitate. Românilor li s-a promis o guvernare care rezolvă marile crize care s-au arătat deja la orizont atunci și au fost rezolvate.
În aceste condiții, după consultările pe care le-am avut astăzi, cred că nu este nicio surpriză, dar acum desemnez pentru poziția de prim-ministru al României pe domnul Marcel Ciolacu, pe care îl invit să formeze un guvern al Coaliției și să continue munca dedicată, serioasă, eficientă și eficate a Coaliției cu acest guvern care se va forma probabil în scurt timp.
Domnule prim-ministru desemnat, vă doresc mult succes în negocierile pentru formarea Guvernului și vă aștept pentru depunerea jurământului” a explicat astăzi preşedintele României, Klaus Iohannis.
Prima ședință a Cabinetului Ciolacu ar putea avea loc în partea a doua a săptămânii după parcurgerea procedurilor.
Sursa: www.antena3.ro
Foto: Facebook Marcel Ciolacu
Citește și:
Azi, de ziua lui, președintele Iohannis îl va desemna pe Marcel Ciolacu premier al României
Premierul Nicolae Ciucă a DEMISIONAT: Iată cine îi va lua locul. Marcel Ciolacu mai are de așteptat







