Președintele Pro România Constanța, Mircea Dobre, crede că partidul va intra în Consiliul Județean și consiliile locale unde are candidați

Alegeri
Președintele Pro România Constanța, Mircea Dobre, crede că partidul va intra în Consiliul Județean și consiliile locale unde formațiunea politică are candidați.
Mircea Dobre a declarat vineri, într-o conferință de presă, că dorește ca Pro România să obțină un scor cât mai bun la alegerile din 27 septembrie.
“Noi sperăm să intrăm în Consiliul Județean și vom intra în Consiliul Județean și în consiliile locale acolo unde avem candidați. Nu putem să venim cu un scor bineînțeles că ne dorim să obținem cât mai mult, dar asta vor decide cetățenii pe data de 27 septembrie”, a afirmat Mircea Dobre.
El a mai dezvăluit că au fost bine primiți colegii săi de alegătorii din municipiul Constanța, comparatic cu alegerile de anul trecut când făceau parte din alt partid și au avut parte de incidente delicate.
“Am avut două ieșiri în municipiul Constanța. Avem niște colegii care au fost într-un alt partid și au fost încântați că față de 2019 erau înjurați când reprezentau fostul partid și au avut parte de incidente delicate. Lumea a fost deschisă, ne-au primit materialele și am discutat”, a mai spus Mircea Dobre.
Citește și:







