za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
    • Alegeri
    • Bilanț de mandat
  • Economie
  • Cultură
    • Istoria Dobrogei
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
    • Sfaturi Naturiste
    • Totul despre Coronavirus
    • Mama și copilul
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Anunțuri
  • Evenimente în Constanța
  • Showbiz
  • Social
  • Turism

Ne puteți urmări pe:

Acasă - Politic - Septimiu Bourceanu: ”Suntem curtați de primari PSD destul de importanți, care doresc să treacă la noi. Ei ne caută, aceasta este diferența”

Septimiu Bourceanu: ”Suntem curtați de primari PSD destul de importanți, care doresc să treacă la noi. Ei ne caută, aceasta este diferența”

Septimiu Bourceanu: ”Suntem curtați de primari PSD destul de importanți, care doresc să treacă la noi. Ei ne caută, aceasta este diferența”

Politic

01.03.2019

De către Ziarul Amprenta

Într-un an extrem de important în care românii se vor prezenta de două ori să voteze, o dată în luna mai – pentru a-şi trimite reprezentanţii în Parlamentul European şi încă o dată – la finele anului, pentru a-și alege președintele, scena politică a județului Constanța devine din ce în ce mai interesantă. Întâlniri, negocieri intense, jocuri de culise și lupte interne, toate pentru a pregăti de fapt terenul și pentru anul 2020, anul alegerilor locale. Am discutat despre toate acestea cu unul dintre cei mai vechi liberali de la malul mării, prim-vicepreședintele organizației județene a Partidului Național Liberal, Septimiu Bourceanu. Un interviu extrem de interesant, care ar trebui să le dea de gândit multor politicieni, indiferent de culoarea lor politică, pe care vă invităm să îl citiți în rândurile care urmează.

 

Vă rog sa ne explicați care a fost situația în momentul în care ați fost „înlăturat” de la conducerea organizației municipale.

Colegul meu, George Muhscină s-a retras, la începutul anului trecut, din funcția de președinte al organizației municipale a PNL Constanța. Știindu-mi-se experiența de fost secretar general al organizației municipale și județene și de prim-vicepreședinte al organizației județene, colegii au considerat că am experiența necesară pentru a coordona activitatea la municipiu. Temporar, până la momentul în care identificăm un lider care să preia organizația municipală și care să se ocupe de această activitate. Eu am fost coordonator, nu președinte interimar. Asta a însemnat că am fost alături de organizație, am mers în cartiere, am stat de vorbă cu oamenii și am coordonat împreună cu acea echipă care era acolo. Nu am venit cu altă echipă, de acasă. Era nevoie de cineva cu experiență politică, pentru o perioadă limitată, până la identificare. Dar, în acea perioadă, consilierii locali au fost foarte vizibili, au depus proiecte importante pentru Constanța (300 de hectare de spații verzi, primele pentru reușita în învățământ ale elevilor, vestitele scări) – n.r. repararea scărilor spre plaja Modern, nu am făcut decât să îi sprijin pe colegi. Mare parte din idei au fost ale lor, munca a fost a lor. Eu mi-am pus la dispoziția biroului experiența, și așa consider că este normal. În momentul în care s-a identificat o persoană, lucrurile au intrat pe un făgaș. În acel moment, mandatul meu s-a terminat, am depus un raport în interiorul partidului, în cadrul BPJ, am spus ce situație am găsit, ce am făcut și unde am ajuns.

Cine a fost în spatele acestor manipulări?

PSD-ul evident. Ce face PSD la ora actuală este doar propagandă. Cel mai bun argument al lor, referitor la această situație, a fost acela că l-au dat la o parte pe Septimiu. Dacă ar fi să merg după teoria asta, nu ar trebui să mai ocup nicio poziție în partid. Eu deocamadată sunt prim-vicepreședinte, sunt prezent în teritoriu foarte mult, atribuțiile mele țin foarte mult de teritoriu.

PSD-ul a răsuflat ușurat să înțeleg, dar nu este cazul pentru că eu nu am plecat din partid, nu am fost izolat, iar propaganda este falsă. Cred că evoluția organizației municipale a fost una bună. L-a îngenunchiat pe Decebal Făgădău, așa cum nu a fost el niciodată.

Și la CJC liberalii au un punct de vedere foarte bine construit (de exemplu subvenția pentru transportul elevilor). Nu credem într-o politică cu mult tărăboi. Cred că generația noastră ar trebui să aplice principiul: avem un proiect, o idee, ne batem pentru el. Nu vorbim despre 164 de proiecte concomitent. Proiectele depuse în CJC sau în CLM au perspectivă, nu se blochează, nu sunt de moment.

Ce planuri aveți pentru viitorul apropiat?

La un moment dat în cariera mea politică, voi face o alegere. Mai este timp până atunci, îmi doresc o evoluție în politică, dar evoluția trebuie să vină la momentul corect. Sunt mai multe paliere în acest context, de care trebuie să  ții cont: personal, profesional, susținere politică.

Nu pot să spun de acum în ce direcție voi merge, sunt opțiuni pentru administrația locală dar am și opțiuni pentu administrația centrală. Eu m-am pregătit în interiorul partidului pentru zona de administrație unde lucrurile le discuți din perspectiva strategiei globale. Spre exemplu, să presupunem că la nivelul județului am avea de făcut împăduriri, drumuri, irigații, de dezvoltat economic anumite zone, de prezentat anumite zone. Vorbim de un management global.

„Președintele CJC este izolat și nu știe să se înconjoare de oameni de valoare”

Profilul meu este următorul și vă detaliez, inspirându-mă din jur. Spre exemplu, primarul Constanței, Decebal Făgădău, spunea într-o emisiune  că are 164 de proiecte în derulare. Eu vin și spun am două, maxim trei. Nu cantitatea contează, ci calitatea.

Nu sunt genul de om căruia să-i placă lucrurile mici: cumpărăm vesele, cumpărăm endoscoape și facem conferință de presă. Nu coborâm nivelul. Actualul președinte al Consiliului Județean Constanța este izolat și nu știe să se înconjoare de oameni de valoare.

Nu mi-e teamă nici de administrație locală, nici de cea centrală, aș ști ce să fac și în legislativ, în comisia de sănătate. Nu voi merge niciodată într-o zonă pe care nu o stăpânesc.

Primul pas pe care l-am făcut este cel de consolidare în interior, am participat activ la dezvoltarea mai multor etape, am crescut în partid în mod normal, nu am plecat când m-am supărat și am păstrat o relație bună cu toți colegii, am încercat să fiu alături de ei cât am putut și am fost atent la ce am spus că fac.

„Experiența în partid reprezintă și o școală de viață: poți vedea, pe repede înainte, evoluția caracterului uman”

În atâția ani, din 1995 – 1996, crești alături de oameni și înveți multe de la colegi și adversari. Experiența în partid reprezintă și o școală de viață pentru că partidul, spre deosebire de orice alt mediu, indiferent de partid, îți creează următorul avantaj: poți vedea, pe repede înainte, evoluția caracterului uman. Ai multe de învățat. Într-un partid, spre deosebire de o instituție publică nu ai statul de plată. Acolo trebuie să convingi, să ai recunoașterea pe care ți-o dau alții și să confirmi de fiecare dată. În 20 de ani înveți multe de la foarte mulți oameni, faci greșeli, încerci să le îndrepți.

Ați avut vreun model în partid?

Nu pot spune că am avut un model anume, am învățat de la foarte multe persoane. În viață, cele mai multe lucruri nu le poți face de unul singur. Am luat de la fiecare câte ceva. Cum sunt format astăzi este influența mai multor oameni asupra personalității mele. Contează să nu dezamăgești prin conduită. Suntem obișnuiți să caracterizăm un om după pozițiile pe care le-a avut. Pozițiile sunt niște lucruri momentane. Cariera trebuie judecată printr-un complex de elemente: ce a făcut și ce face acum.

Obiectivul meu nu îl tratez din perspectiva următorilor doi ani (n.r. ani electorali). Mă interesează consolidarea mea profesională, creșterea anvergurii profesionale și concomitent creșterea anvergurii politice. În viziunea mea, nu poți fi un foarte bun om politic dacă nu ești și un profesionist în meseria ta.

La un moment dat, societatea va cântări foarte bine omul politic prin prizma a ceea ce a realizat profesional. Asta va reprezenta o garanție că în activitatea politică își va face treaba. Când ai maturitatea profesională ai și maturitatea vârstei, nu poți una fără alta, știi ce reprezinți.

Un profesionist nu își va permite niciodată să coboare ștacheta pentru că el este la un anume nivel profesional. Încet, încet, electoratul va cere o urmărire a carierei profesionale și o gestionare în paralel a carierei politice. Dar mai durează.

La nivelul municipiului Constanța și al județului Constanța populația dorește această schimbare?

Există o ruptură foarte mare între populația județului și conducerea politică a județului. În ultima decadă tehnologia a explodat, dar societatea nu a avut timp să se adapteze. Și atunci, asta a generat o detașare a partidelor de propriul electorat. Sunt unul dintre cei care spune că PNL-ul trebuie să se recalibreze și să-și cunoască propriul electorat, să vorbească mai mult despre ce face PNL-ul și să critice mai puțin. Dar PNL și-a asumat o reformă dură: în ultimii ani s-au schimbat multe generații, mulți oameni cu experiență s-au dat la o parte, au apărut foarte mulți tineri cu altă viziune. PSD însă, cel care conduce politic județul, este un partid care este inadaptat vremurilor.

„Președintele CJC este un președinte izolat”

Revenind la Constanța….realitatea de zi cu zi ne arată că președintele CJC, Horia Țuțuianu, este un președinte izolat, fără anvergură, fără capacitate de leadership. Îi place poziția și a început să încolțească cultul personalității. O astfel de poziție vine cu o responsabilitate foarte mare, ești reprezentantul județului. Tu ca lider trebuie să fii cu picioarele pe pământ. La ora actuală, cu părere de rău spun, coonducerea județeană este detașată de realitatea județului.

Când mă uit la lista de consilieri județeni a PSD-ului, observ că este una care nu mă încurajează că filiala județeană a PSD este conectată la realitatea județului. Au început să marcheteze lucruri normale ca fiind evenimente deosebite. Nu își asumă niciun proiect mare, se urcă pe idei, promit și atât. Este păcat, pentru că face parte din generația noastră și va pune un minus în dreptul nostru, cum au făcut și alții în alte situații.

Actualul președinte nu are la ora asta putere politică. El este subalternul șefului, în teorie, dar în practică este șeful CJC, care are în subordinea RAJA SA. Dacă președintele PSD Constanța împreună cu colegii îl dau afară din partid, el nu mai reprezintă nimic.

În această situație, nu poți să fii un președintele cu anvergură, un garant a ceea ce spui. Nu își poate asuma pentru că decizia politică nu este la el, iar decizia administrativă este fragmentată. El a pierdut și sprijinul primarilor prin faptul că nu are decizie politică, iar primarii nu îl cântăresc ca pe un președinte cu autoritate.

Cum sunt văzuți în interiorul partidului dumneavoastră consilierii județeni?

În interiorul partidului sunt văzuți ca o echipă care evoluează și învață. Au fost momente în care primarii, colegii de partid, au venit și au pus o problemă pe tapet și au explicat-o. În acel moment consilierii județeni și-au însușit-o și au mers mai departe. Consilierii județeni  activează acum ca o echipă, au un lider cu experiență, Marian Iordache. Eu aș vrea să-i văd un pic mai incisivi și mai pragmatici.

În PNL nu există delictul de opinie. Când va exista asta, eu nu am să mă mai regăsesc în partid.

Echipa consilierilor locali și județeni este formată din oameni dedicați, interesați de problemele din comisie și de contactul cu electoratul, din oameni care au evoluat mult în această perioadă. Contează mult să ai răbdare să-ți formezi resursa umană. Partidele au fost secate de resursa umană din multe motive. Azi PNL pune accent pe formarea resursei umane, dar pentru asta îți trebuie ani.

Dacă ați avea de ales între CJC și Primăria Constanța, ce ați alege?

Fără echivoc, CJC. Eu m-am format pentru acest tip de activitate, unde lucrurile se desfășoară global. Asta nu înseamnă că nu aș ști să administrez o primărie, dar dacă mă întrebați unde mă văd, mă văd într-un Consiliu Județean. Sunt un om care a bătut județul, cunosc foarte multe probleme, lucrurile sunt extrem de rămase în urmă în județ. Cred că un om politic care are contactul și percepția reală a ceea ce se întâmplă în județ poate sprijini județul spre dezvoltare. Este o provocare, vorbim de aproape 70 de unități administrative.

Cum vă percep primarii județului Constanța?

Eu am o relație bună cu toți primarii, cu unii mai apropiată. În afară de primarii PNL am o relație bună și cu alți primari. În activitatea mea politică, și nu numai, am păstrat legătura ori de câte ori m-am întâlnit într-o situație și am avut o legătură de respect reciproc cu diferiți oameni care azi sunt primari, dar care atunci nu erau. Relațiile nu le-aș cuantifica așa ci aș pleca de la un proiect, nu de la relații. Contează proiectul și cât de mult reușești să implementezi din el și garanția pe care tu o reprezinți ca individ că proiectul pe care ți l-ai asumat îl vei duce la bun sfârșit. Sau ai uitat când ai ajuns acolo. Despre asta trebuie să vorbim și despre cum facem să deschidem județul.

„PSD este nociv pentru că reprezintă o administrație ineficientă, îmbătrânită, profund coruptă”

Acum, județul Constanța, din cauza administrației PSD, este izolat. PSD este nociv la acest moment pentru că reprezintă o administrație ineficientă, îmbătrânită, profund coruptă în toate sensurile: din punct de vedere administrativ, profesional, viziunea în sine este coruptă.

Un exemplu, ca să vă dați seama cât de desprinși de realitate sunt: promit apă caldă la robinet, la Rasova, care vine de la Cernavodă, de la răcirea reactoarelor. Oamenii sunt desprinși de la realitate. Vor să-și mențină poziția și s-au predat acestui sistem încâlcit și ponosit. Nu au curajul să-și asume, din teamă să nu-și piardă poziția. PSD Constanța este caracterizat, într-o proporție mai mare decât celelalte partide, de dorința de parvenire socială. PSD Constanța este fascinat de acest aspect.

Este foarte multă propagandă. Realitatea este că suntem curtați de primari PSD care doresc să treacă la noi. Ei ne caută pe noi, aceasta este diferența. Este vorba despre câțiva primari PSD destul de importanți.

PSD-ul mai are o singură armă în Constanța și se bate cu aceasta: propaganda. Realitatea este că indiferent de propagandă, de exemplu, PSD nu a câștigat primăria de la Nicolae Bălcescu – cu președintele CJC responsabil acolo, iar la Pantelimon au luat o bătaie urâtă. Contează oamenii, echipa, principiul la care te raportezi, dar este important să înțelegem că PSD-ul reprezintă o gălușcă susținută de propagandă!

Sursă foto: www.cugetliber.ro

Vezi și:

Liberalii constănțeni, îngrijorați de efectele OUG 114/2018 asupra proiectelor demarate de primării

Bate vântul schimbării: Septimiu Bourceanu, înlocuit de Adrian Manole la conducerea Organizației Municipale a PNL Constanța

PNL Constanța încotro?! Septimiu Bourceanu:„De multe ori PNL pare deconectat de propriul electorat”

Ziarul Amprenta

Etichete:

  • alegeri locale
  • CJC
  • Constanța
  • Decebal Făgădău
  • George Muhscină
  • Horia Marius Țuțuianu
  • Horia Țuțuianu
  • pnl constanta
  • Septimiu Bourceanu
  • Septimiu Bourceanu PNL
Articole similare

Politic

Premierul Marcel Ciolacu vine mâine în vizită la Constanța. Se va întâlni cu conducerea Șantierului Naval 08.02.2024

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat că va efectua o vizită la Șantierul Naval Constanța, unde se va întâlni cu managementul șantierului. Prim-ministrul Marcel Ciolacu va efectua vineri, 9 februarie 2024, o vizită la Șantierul Naval Constanța, unde va avea întrevederi cu …

Administrație locală

Mandat de cinci ani pentru pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, președinții și vicepreședinții de CJ. Cine a venit cu propun... 07.02.2024

Propunerea de modificare legislativă depusă miercuri în Parlament, prin care se modifică durata mandatului aleșilor locali de la 4 la 5 ani, servește la dezvoltarea localităților, dar și la stabilitatea politică, a precizat liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, așa cum …

Politic

Coaliția PSD-PNL ia, joi, decizia finală privind comasarea alegerilor locale și europarlamentare 06.02.2024

Liderii PSD și PNL, reuniți în ședință de coaliție, vor lua joi decizia finală privind eventuala comasare a alegerilor locale și europarlamentare, au declarat pentru G4Media surse liberale. Președinții PSD și PNL au agreat deja comasarea alegerilor, dar o decizie finală …

De la același autor

Știrile zilei

Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație 08.02.2024

Zvonurile s-au adeverit. Potrivit hotărârii nr. 1155/30.01.2024 a CA-ului Administrația Fondului Imobiliar SRL consemnată în procesul verbal de ședință nr. 350, bazarul de pe strada I.L Caragiale, pe care constănțenii îl cunosc sub numele de Gorbaciov sau ”La Ruși”, va …

Constanța Imobiliară

Firma unui libanez construiește un cartier rezidențial în Ovidiu, lângă Academia „Gheorghe Hagi” 08.02.2024

În ultimii ani, zonele de la marginea orașelor din județul Constanța s-au dezvoltat rapid. Numeroși investitori au specualat potențialul imobiliar și au achiziționat terenuri la prețuri mici pe care mai apoi fie le-au vândut pe sume colosale fie s-au îmbogățit …

Știrile zilei

Cu ce avere se laudă șeful Poliției orașului Techirghiol, Eduard Grigore 08.02.2024

Pentru ca cetățenii cunoască mai bine oamenii cărora ar trebui să li se adreseze atunci când întâmpină o problemă ce care ține de siguranță, venim în întâmpinarea cititorilor noștri cu prezentarea averilor deținute de șefii secțiilor de poliție de la …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Știrile zilei

Lorem ipsum dolor sit amet 24.02.2025
Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în localitatea Lumina

Știrile zilei

Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în ... 08.02.2024
Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona localității Hârșova

Știrile zilei

Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona lo... 08.02.2024
Este OFICIAL: Bazarul "La Ruși" va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație

Știrile zilei

Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune P... 08.02.2024
Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de polițiștii constănțeni cu droguri în buzunare

Știrile zilei

Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de poliți... 08.02.2024
za-logo

Ziarul Amprenta se dorește a fi încă de la început platforma unde cititorii din acest județ, dar și din împrejurimi, să poată parcurge cele mai proaspete și utile știri care prezintă evenimentele din jurul lor. Este un demers, trebuie să recunoaștem, curajos, în aceste vremuri când tentațiile sunt mari iar goana după senzațional este la cote maxime. Știm că rolul nostru este acela de câine de pază al societății! Tineri, entuziaști, cu experiență în presa locală, vă asigurăm că Ziarul Amprenta vă va aduce zilnic cele mai bune și utile știri din județul Constanța. Ne propunem, străbătând la pas județul, să vă prezentăm atât viața urbană cât și cea rurală așa cum sunt ele în realitate.

Contactați-ne: contact@ziarulamprenta.ro
Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026