Viorica Dăncilă a votat: „Votul de astăzi poate creiona un alt viitor pentru România”

Alegeri
Liderul PSD Viorica Dăncilă a declarat în această dimineață, la ieșirea de la urne, că a votat pentru o Românie care să meargă înainte, nu înapoi și că a votat cu inima și din inimă pentru români.
„Am votat pentru o Românie care să meargă înainte, nu înapoi spre vremuri în care nu aveam drepturi, nu aveam libertăți, pentru că toată puterea era în mâinile unui singur om. Am votat pentru un mandat la Cotroceni în care să vedem mai multă implicare, mai multă muncă, mai mult respect și devotament pentru poporul român și pentru interesele noastre naționale. Am votat cu inima și din inimă pentru România și pentru români Cine se scoală de dimineață ajunge de departe, nu?”, a spus Dăncilă.
Ea a mai spus că va aștepta primele rezultate la sediul PSD.
„Votul de astăzi poate creiona un alt viitor pentru România”, a mai spus Dăncilă.
Ea a mai spus că nu ia în calcul un eventual eșec.
”Nu luăm în calcul eșecul. Noi mergem spre câștig. Dacă câștig trebuie să-mi dau demisia (din funcția de președinte PSD-n.r.)”, a mai puntat Viorica Dăncilă.







