Cum explică ISU Constanța faptul că senatorul Chițac, soția și prietenul lor au fost transportați fără izoletă

Totul despre Coronavirus
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” a transmis, în urmă cu puțin timp, o informare cu privire la transportul celor trei persoane confirmate astăzi cu COVID-19 fără a se folosi izoletă sau mască de protecție.
„Astăzi, 13 martie 2020, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, a fost solicitat de către Direcţia de Sănătate Publică Constanţa, în vederea transportului a trei persoane , confirmate cu noul COVID-19, de la domiciliul acestora la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa.
O Autospecială Transport Personal şi Victime Multiple încadrată cu patru paramedici –pompieri, echipaţi corespunzător, au preluat pacienţii, în condiţii de siguranţă, şi i-au transportat la unitatea spitalicească, conform procedurii.
Autospeciala Transport Personal şi Victime Multiple a parcat în proximitatea cortului de pretriaj, special amenajat în curtea spitalului, echipajul asigurându-se că, la coborârea pacienţilor, nu se află alte persoane în imediata apropiere a acestora totodată indicându-le traseul de urmat spre cort .
La finalizarea transportului, autospeciala pompierilor se decontaminează conform procedurilor în vigoare”, se arată în informarea transmisă de ISU Dobrogea.
Citește și:
Vergil Chițac, confirmat cu COVID-19, a fost dus fără izoletă la spital
Încă 4 cazuri de coronavirus la Constanța. Cine sunt aceștia
Candidatul PNL la Primăria Constanța, senatorul Vergil Chițac, are coronavirus







