S-a modificat vârsta până la care copii sunt scutiți de carantină la întoarcerea în țară

Totul despre Coronavirus
CNSU a adus noi schimbări privind persoanele care se întorc în România din țările aflate pe lista cu risc epidemiologic. Printre acestea se numără faptul că a crescut la 6 ani vârsta până la care copiii sunt scutiți de carantină la întoarcerea din țări aflate pe lista galbenă sau roșie, fără test PCR.
Măsura este valabilă pentru cei care se întorc din țările aflate în zonele galbenă și roșie.
Copiii cu vârste între 6 și 16 ani vor avea nevoie de o scutirea de carantină, în baza unui test PCR negativ, vechi de cel mult 72 de ore.
Vor fi, de asemenea, scutiți de carantină adulții care au schema completă de vaccinare, au test COVID negativ sau pot face dovada că au trecut prin infecția cu COVID-19.
Pentru cei care se întorc din zona verde nu există restricții la întoarcerea în țară.







