Trei noi decese din cauza COVID-19

Totul despre Coronavirus
Trei decese noi s-au înregistrat sâmbătă în România, numărul total al victimelor ajungând la 29, transmite Grupul de Comunicare Strategică. Toate persoanele decedate sunt din județul Arad.
Este vorba despre o femeie, de 71 ani din Arad, cunoscută cu diabet zaharat, care s-a internat la Spitalul Județean, secția Boli Infecțioase prin Unitatea de Primiri Urgențe, în data de 25 martie. Începând cu 27 martie a fost transferată în secția de ATI, unde a
decedat în aceeasi zi. Se precizează că la internare prezenta insuficiență respiratorie acută.
Ancheta epidemiologica este în curs, pentru identificarea expunerii.
Cel de-al 28-lea deces este al unei femei de 74 de ani din județul Arad internată pe 18 martie în Clinica de Diabet si Boli de Nutritie a Spitalului Județean Arad. În 25 martie acesteia i s-au recoltat probe pentru COVID-19, rezultatul fiind pozitiv – 27 martie. Din 26 martie a fost transferată în ATI. Aceasta a decedat pe 26 martie.
Cel de-al 29-lea deces este al unei femei de 60 ani, din județul Arad, internată în secția de Boli Infecțioase Arad din data de 25 martie, apoi transferată în ATI în aceeași zi. Probe pentru identificarea COVID-19 i-au fost preluate pe 25 martie iar rezultatul pozitiv a venit pe 26 martie, dată la care a și decedat.
Toate aceste decese au fost raportate către INSP din teritoriu în cursul nopții și în această dimineață.







