Părinții vor primi zile libere pentru supravegherea copiilor, inclusiv în vacanțe

Mama și copilul
Părinţii vor beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, ca urmare a decretării stării de urgenţă, inclusiv în perioada vacanţelor şcolare, conform unui proiect adoptat în şedinţa online de joi a Senatului.
„Proiectul de ordonanţă de urgenţă are ca obiect de reglementare modificarea prevederilor Legii nr.19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, ca urmare a decretării stării de urgenţă, în sensul acordării zilelor libere inclusiv în perioada vacanţelor şcolare”, se arată în raportul de admitere a proiectului, aprobat în comisia de specialitate.
Conform proiectului de act normativ, efortul bugetar suplimentar estimat este de aproximativ 510.750.000 lei, bani ce vor reveni unui număr de aproximativ 500.000 de angajaţi.
Senatorul PSD, Florian Bodog, a declarat că grupul parlamentar social-democrat va vota în favoarea proiectului de act normativ, care vine să facă „reglaje fine” la Legea 19 şi la OUG 30.
„Actul normativ se referă la unele facilităţi care se acordă părintilor care stau să îşi îngrijească copiii în perioada afectată de pandemie şi la modul în care acordă retribuirea părintelui care îşi îngrijeşte copilul”, a precizat Bodog.
Sursa: www.stiripesurse.ro
Citește și:
Platformă de public speaking pentru elevii care dau probele orale la Bacalaureat







