A murit Igor Lipalit, fost antrenor de kaiac canoe, maestru emerit al sportului și cetățean de onoare al comunei Jurilovca

Sport
Igor Lipalit, fost antrenor de kaiac canoe ce a marcat destinul generațiilor de campioni ai Deltei și ai României la kaiac-canoe, originar din Jurilovca, a trecut în neființă.
Maestru Emerit al Sportului, Antrenor Emerit și Cetățean de Onoare al Comunei Jurilovca, Igor Lipalit, un etalon al excelenței, a obținut nenumărate medalii naționale și internaționale, aducându-și, contribuția la selecția, pregătirea și promovarea unui număr mare de sportivi români, ghidându-i spre performanță.
„Pentru moștenirea sa imensă pe care lăsat-o în această lume, îi vom rămâne pentru totdeauna recunoscători.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Condoleanțe familiei și celor care i-au fost aproape!”, a transmis primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion.
Igor Lipalit era născut în Jurilovca și primise titlul de cetățean al comunei.







