A VII – a ediție a „Memorialului Ștefan Aftenie” reunește mai multe cluburi din țară care vor lupta pentru Cupa Farul

Sport
Primăria Constanța anunță că cea de-a VII – a ediție a „Memorialului Ștefan Aftenie” – Cupa Farul la Kaiac – Canoe va avea loc, în acest an, în perioada 15 – 18 septembrie, pe Lacul Siutghiol.
Competiția este organizată în memoria antrenorului emerit Ștefan Aftenie. Acesta a îndrumat o mulțime de mari sportivi medaliați la Campionatele Naționale, Europene și Mondiale, dar și la Jocurile Olimpice, de-a lungul unei cariere prodigioase, de peste trei decenii, la Clubul Sportiv Farul.
La nouă ani de la dispariția sa, școala de kaiac – canoe constănțeană duce mai departe tradiția performanței.
Evenimentul va reuni mai multe cluburi din țară, ale căror echipaje vor lupta pentru Cupa Farul, în cele trei zile de concurs de pe Lacul Siutghiol. Sportul cu pagaie și padele se pregătește de un nou regal la jumătatea lunii septembrie, la Constanța.
Evenimentul este finanțat de Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Cultură, Educație, Sport, Turism și organizat de Asociația Nautic Club Farul Constanța, în colaborare cu CS Farul Constanța.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 194.361,2 lei.
Foto: Primăria Constanța







