Ce salariu are Gheorghe Hagi la Viitorul Constanța

Sport
Gică Hagi a stat pe banca Viitorului Constanța, club pe care l-a înființat, din 2014 până în această vară, când l-a lăsat pe Ruben de la Barrera, înlocuit între timp cu Mircea Rednic.
Hagi a dezvăluit că de-a lungul tuturor acestor ani s-a concentrat pe investiții, nu pe banii câștigați. Salariul său a fost minim pe economie în acest timp, adică 1.263 de lei în mână.
”Prima grijă a mea era să țin clubul. Nu m-au interesat banii acolo unde am antrenat. Am ieșit șase ani pe profit, dar eu am luat doar salariul minim pe economie. În rest, am făcut cinci ani muncă profesională, fără să iau un bonus”, a dezvăluit fostul internațional, într-un interviu acordat în podcast-ul lui Andi Moisescu.
”Noi încercăm să dezvoltăm copiii, iar ei să își îndeplinească visele. Antrenorii sunt foarte bine plătiți. Cei mai bine plătiți din țară. Eu trebuia să îmi fac datoria de acționar și să creez condiții pentru ei. Dacă rămânea ceva și pentru mine, bine. Dar eram ultimul, niciodată primul. Trebuie să știi să dai, dacă vrei să primești.
Așa se face și business-ul. Banul e o consecință la tot ce faci. Rezultatul e la fel. Am consilieri, am delegat oameni, suntem o echipă”, a mai spus Gică Hagi.
Sursa: www.digisport.ro







