Cel mai bun jucător al Danemarcei, s-a prăbușit pe gazon în timpul meciului cu Finlanda. Meciul, suspendat

Sport
Christian Eriksen, considerat cel mai bun jucător de fotbal al Danemarcei, s-a prăbușit pe gazon în timpul meciului cu Finlanda și a avut nevoie imediat de îngrijiri medicale, potrivit AFP. Personalul medical s-a chinuit să-l resusciteze și au folosit defibrilatorul, în timp ce coechipierii îl urmăreau cu îngrijorare.
Jucătorul danez Christian Eriksen a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de resuscitare, sâmbătă, la meciul cu Finlanda, de la Euro-2020.
Eriksen s-a prăbuşit în minutul 43, fără să fi fost lovit de un adversar, pe partea stângă a terenului.

Jucătorii danezi au făcut un zid în jurul medicilor, pentru a-şi proteja coechipierul, asupra căruia se intervenea cu defribilatorul, iar unii se rugau.
Pe teren a intrat şi soţia jucătorului.
După minute bune, arbitrul englez Anthony Taylor a trimis jucătorii finlandezi la cabine.

Meciul este suspendat de UEFA, iar jucătorul a fost transportat în afara stadionului.
UEFA a transmis că meciul a fost suspendat.







