Constănțeanul Gabriel Moraru este noul director general al Federației Române de Tenis

Sport
Constănțeanul Gabriel Moraru este noul director general, al Federației Române de Tenis. Gabriel Moraru este născut în 1982 la Constanța.
Potrivit Federației, Moraru a jucat tenis în circuitul profesionist ATP în perioada 2001-2010, cele mai bune clasări ale sale fiind locul 234 la simplu și 115 la dublu. A fost component al lotului echipei României de Cupa Davis, în perioada 2004 -2008.
A absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității Ovidius din Constanța, în anul 2008.
A antrenat mai mulți sportivi profesioniști, printre care îi amintim pe Ana Bogdan (din 2017), Marius Copil, Irina Begu, Adrian Ungur, Cristina Dinu (între anii 2012-2015) și Monique Adamczak (2010-2012).
A fost antrenor coordonator al echipei de băieți U16 a României (2016-2018), iar din august 2018 până în iunie 2020, a fost Director of Tenis la FX Tennis Academy în Sydney (Australia).
Din iulie 2020 până în august 2022, a fost antrenor federal, responsabil cu loturile naționale ale României de fete. Din mai 2021, face parte din echipa Irinei Begu, jucătoarea din România clasată cel mai bine în ierarhia WTA.







