Două sportive ale CS Medgidia s-au clasat pe primele două locuri la Campionatul Național de box feminin

Sport
În perioada 5-11 septembrie a avut loc Campionatul Național de box feminin, desfășurat la Năvodari. La eveniment au participat 223 de luptătoare din întreaga țară, iar Clubul Sportiv Medgidia a fost reprezentat de două sportive, care au făcut performanță.
Una dintre acestea este Denisa Militaru, care a concurat la categoria 42 de kg și a reușit să urce pe prima treaptă a podiumului, devenind astfel campioană națională.
De cealaltă parte, Selim Omer a fost foarte aproape de a egala performanța colegei, însă a terminat pe locul al doilea competiția, la categoria 40 kg.
„Au avut o determinare de fier și au stat bine pe poziție în fața adversarelor”, a declarat Calu Mustafa, antrenorul celor două sportive.
Foto: Facebook







