(Galerie foto) Participare nemaîntâlnită la Campionatului Național Individual de Lupte 2019 desfășurat la Medgidia. Cinci sportivi ai CS Medgidia, pe podium

Sport
Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” din Medgidia a fost în week-end gazda Campionatului Național Individual de Lupte 2019, destinat juniorilor mici. Competiția este organizată de Clubul Sportiv Medgidia, cu sprijinul Primăriei din localitate, sub egida Federației Române de Lupte și este destinată juniorilor mici, atât fete, cât și băieți.
Peste 1.400 de sportivi din toată țara au participat în week-end la o competiție sportivă de talie națională în Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” din Medgidia. Este vorba de Campionatul Național Individual de Lupte 2019, destinat juniorilor mici, fete și băieți, vârsta 9 – 11 ani și 12 – 13 ani.
Evenimentul sportiv la care s-au reunit 80 de cluburi din toată țara s-a desfășurat în perioada 17-20 octombrie pe trei categorii de competiții: Lupte Greco-Romane, Lupte Libere și Lupte Feminine.
Cinci dintre luptătorii din Medgidia au reușit să se impună și să urce pe podiumul premianților. Este vorba de Andreea Mîrleneanu (medalie de argint categoria 28 kg), Albert Deacu (medalie de argint categoria 29 kg), Alexia Spînu, Rareș Dobrescu și Andrei Codrianu. Luptătorii Clubului Sportiv Medgidia sunt pregătiți de Sorin Ștefan și Gică Papazu.
„Sunt fericit că am putut organiza această finală la Medgidia, un club cu o tradiție foarte veche în lupte. După cum știți că se întâmplă peste tot în țară, luptele sunt într-un declin. S-au înființat cluburi noi, au „murit” cluburi vechi, de tradiție, dar ne bucurăm că în Constanța însă suntem sus. Luptele, dar nu numai, sportul în general este foarte bun pentru copii, dar și cel mai ieftin ambasador. Luptele formează caracterul, ne arată drumul drept în viață, crează disciplina“, a spus Vasile Vicol, președintele Asociației de Lupte Constanța.
„Sunt impresionat de această organizare, mă bucur că primarul și Consiliul Local s-au implicat. Este ceva fantastic, 1.400 de copii, așa ceva nu s-a mai întâmplat în România”, a declarat Alexandru Ballai, vicepreședinte Federația Română de Lupte
Sursa foto: Facebook/Clubul Sportiv Medgidia







