Scene de violență la meciul dintre CS Medgidia și Poarta Albă, în prima etapă a Ligii a IV-a de fotbal

Sport
Scene incredibile s-au petrecut aseară la prima etapă a Ligii a IV-a de fotbal, dintre CS Medgidia și Poarta Albă. Meciul din deplasare pentru care fotbaliștii CS Medgidia au plecat foarte motivați să câștige, a căpătat o altă întorsătură. Gelu Hampu, antrenorul CS Medgidia a fost agresat de un spectator, iar la finalul partidei alți doi suporteri ai Medgidiei au fost culcați la pâmânt de un alt individ din tribuna adversarilor, se precizează pe pagină oficială de Facebook a Clubului Sportiv Medgidia.
La meci două goluri corecte au fost anulate de un arbitru în stare de ebritate, părtinitor la toate acțiunile echipei din Poarta Albă. Partida s-a terminat 1-1, într-un meci în care victoria “nu era pentru echipa din Medgidia, decât dacă era cumpărată cu bani”, a fost mesajul din finalul partidei, transmis de președintele echipei din Poarta Albă delegației CS Medgidia.
Clubul Sportiv Medgidia va face toate demersurile pentru ca acest incident să nu treacă neobservat, înștiințând și Asociația Județeană de Fotbal.






