Simona Halep a învins-o pe Venus Williams

Sport
Simona Halep, liderul mondial, s-a calificat în optimile de finală la Australian Open, după o victorie splendidă în fața americancei Venus Williams, scor 6-2, 6-3.
Dacă în primele două partide de la Melbourne, Simona a avut nevoie de trei seturi pentru a se impune, astăzi a reușit să o ”execute” rapid pe Venus Williams, în fața căreia a ajuns la trei victorii consecutive.
Venus Williams (38 de ani) s-a ținut aproape de Simona Halep (27 de ani) doar în primele patru game-uri ale meciului de pe arena Margaret Court. Numărul 1 WTA a reușit un break la 2-2 și, în ciuda eforturilor tot mai insistente ale adversarei sale, a reușit să își mărească treptat avantajul.
Constănțeanca a fost mai bună decât americanca la toate capitolele în primul set, câștigat cu 6-2, reușind chiar și mai mulți ași decât puternica Venus. Diferența în prima manșă a fost făcută de erorile neforțate. Venus a adunat 19, în timp ce Simona doar 6!







