Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului Australian Open

Sport
Simona Halep, numărul trei mondial, a fost învinsă de spaniola Garbine Muguruza cu 7-6 (10-8), 7-5, joi, la Melbourne, în semifinalele turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.
Pe o temperatură de aproape 40 de grade Celsius, Simona Halep şi Garbine Muguruza au luptat cu încrâncenare pentru locul în finala Australian Open.
A fost o încleştare între ofensiva totală a spaniolei de 1,82 metri înălţime, susţinută de un serviciu devastator, şi tenacitatea româncei, cu puterea ei de a se agăţa de mingi.
Partida a fost dură, tensionată, cu avantaj când de o parte, când de cealaltă.
Câştig de cauză a avut forţa Garbinei Muguruza, în faţa jocului de apărare al Simonei Halep. Spaniola a greşit mult, dar evoluţia ei avântată, mereu preocupată de a închide punctele a avut succes. Românca, deşi a avut ocaziile ei de a încheia ori setul ori, ori pe cel de-al doilea, nu a părut în niciun moment că este în control jocului.







