Simona Halep debutează în această noapte la Cinncinnati. Ce adversară întâlnește

Sport
După succesul răsunător de la Toronto, care i-a adus revenirea în top 10, Simona Halep a decis să participe și la Cinncinnati, unde își dorește să cucerească un alt trofeu. Anul trecut, Simona a ajuns până în turul II, acolo unde a abandonat înaintea meciului cu Jessica Pegula.
Inițial, potrivit tragerii la sorți, adversara din primul tur a Simonei Halep, 6 WTA, în ediția de anul acesta a competiției de la Cinncinnati trebuia să fie Karolina Muchova. Aceasta însă s-a retras seara trecută din turneu, iar românca va debuta astăzi contra rusoaicei Anastasia Potapova, locul 54 WTA.
Cele două s-au mai întâlnit de două ori până acum, ambele întâlnirii având loc în 2021. De asemenea, Simona Halep s-a impus de fiecare dată în fața Anastasiei Potapova și nu a cedat niciun set împotriva acesteia.
Rusoaica a intrat pe tabloul principal de la Cinncinnati ca lucky loser, după ce în calificări a învins-o pe Harriet Dart, însă a pierdut în fața Annei Kalinskaya.
Meciul dintre Simona Halep și Anastasia Potapova va începe în jurul orei 00.00.
Foto: Facebook
Citește și:
Traseu INFERNAL pentru Simona Halep către finala de la Cinncinnati







