Simona Halep luptă astăzi pentru un loc în semifinală la Wimbledon. La ce oră începe meciul

Sport
Simona Halep, 18 WTA, dispută astăzi meciul din sferturile de finală ale turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Constănțeanca va obține a 12-a victorie consecutivă pe iarba londoneză în cazul în care astăzi va câștiga.
Adversara de astăzi a Simonei Halep este americanca Amanda Anisimova, locul 25 WTA, pe care a mai întâlnit-o de trei ori până acum. Simona Halep a câștigat două dintre cele trei meciuri disputate direct.
Ultima partidă dintre Simona Halep și Amanda Anisimova a avut loc chiar acum două săptămâni, la Bad Homburg, atunci când românca se impunea cu 6-2, 6-1.
Singurul meci câștigat de Anisimova contra Simonei Halep este cel din 2019, de la Roland Garros, când americanca câștiga cu scorul de 6-2, 6-4.
Meciul de astăzi dintre Simona Halep și Amanda Anisimova este programat să înceapă primul pe terenul central, de la ora 15.30, ora României.
Foto: Facebook







