Simona Halep luptă în această noapte pentru un loc în optimi la Cincinnati

Sport
Fostul lider mondial Simona Halep, actual locul șase WTA, participă în această săptămână la turneul de la Cincinnati, după ce săptămâna trecută a înregistrat o performanță uimitoare la Toronto, acolo unde a câștigat turneul.
Constănțeanca a jucat deja meciul din primul tur, acolo unde a învins-o pe rusoaica Anastasia Potapova cu scorul de 6-4, 3-6, 6-3. Nu a fost un meci foarte ușor pentru Simona Halep, care a și acuzat probleme medicale.
Cu toate acestea, românca a și-a respectat statutul de favorită și a terminat cu bine meciul, iar în turul II urmează un duel cu o altă rusoaică, Veronika Kudermetova, locul 20 WTA. Cele două s-au mai întâlnit de trei ori până acum, Simona Halep impunându-se de fiecare dată în două seturi.
Ultima confruntare directă dintre Simona Halep și Veroika Kudermetova a avut loc în luna ianuarie a acestui an, în finala Melbourne Summer Set 1, atunci când românca își adjudeca meciu cu scorul de 6-2, 6-3.
Partida din turul II de la Cincinnati este programată să înceapă în această noapte, de la ora 01.30.
Foto: Facebook







