Simona Halep prezintă diseară trofeul Roland Garros pe Arena Națională

Sport
Primăria Capitalei organizează luni seară, pe Arena Naţională, o ceremonie în care Simona Halep va prezenta trofeul câştigat la Roland Garros. Intrarea este liberă.
Este primul Grand Slam din cariera tenismenei din Constanţa, care se menţine pe locul 1 WTA.
„Primăria Capitalei, prin Compania Sport pentru toţi, în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis, organizează pe 11 iunie 2018, ora 20.00, la Arena Naţională, în faţă zonei VIP- intrarea oficială, o ceremonie în cadrul căreia Simona Halep, cetăţean de onoare al Capitalei, va prezenţa românilor trofeul Roland Garros! Toţi cei care vor să o vadă pe marea noastră campioană sunt aşteptaţi la Arena Naţională!”, anunţă Primăria Capitalei.
Simona Halep va sosi în ţară pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă luni, la ora 16:15 şi va fi primită la Salonul Oficial de către ministrul Tineretului şi Sportului Ioana Bran şi de preşedintele FRTGeorge Cosac.
Luni, Simona a mulţumit fanilor printr-un mesaj postat pe twitter, primul de la victoria din finala Openului francez.

Liderul WTA, Simona Halep, a câştigat primul său turneu de Mare Şlem din carieră sâmbătă, când a învins-o în trei seturi, 3-6 6-4 6-1, pe americanca Sloane Stephens (locul 10 WTA), în finala turneului de tenis de la Roland Garros.







