Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Toronto

Sport
Simona Halep s-a calificat sâmbătă în finala turneului de la Toronto după ce a învins-o pe americanca Jessica Pegula, locul 7 WTA şi cap de serie 7.
A fost o partidă care a durat două ore şi 14 minute și în care românca a avut o revenire în stil de mare campioană.
Meciul s-a încheiat după trei seturi, primul set fiind pierdut de româncă.
Scorul final a fost 2-6, 6-3, 6-4. Simona Halep (30 de ani) și Jessica Pegula (28 de ani) s-au întâlnit pentru prima dată în circuitul profesionist.
Simona Halep ajunge astfel pentru a patra oară în carieră în finala turneului din Canada, dar este pentru prima oară când ajunge într-o finală WTA de când îl are ca antrenor pe Patrick Mouratoglou.
„Nu am renunţat, a fost un meci dur, incredibil. Ea este o jucătoare foarte bună. Am luptat până la final şi sunt foarte mulţumită de cum am fost pe teren astăzi. Este prima noastră finală (avându-l pe Patrick Mouratoglou). Sper că vom mai avea multe. Este minunat să îl am în echipa mea şi sunt onorată”, a spus Simona Halep după meci.







